Animal X - Doar tu si eu [Official Video] [HD]

Demult n-am mai ascultat o melodie romaneasca pe care sa o simt atat de mult ....



Esti ca un inger ce isi cauta o stea
Si hoinaresti mereu pe cer
Ai ochii-n lacrimi si-n palme viata mea
Sa te intorci la mine sper

Spune-mi ce ochi strain stie ce doar noi stim
Ooo, doar tu si eu
Spune-mi, tu crezi in noi, jura-mi ca vom fi doi
Ooo, doar tu si eu

Esti prea departe desi dormi pe mana mea
Azi am ajuns ca doi straini
La prima raza o sa pleci din lumea mea
Iar eu in urma ta ma sting

Sapte semne-ntr-o carte, sapte zile de catifea
Tot atatea nopti de dragoste cu aroma de cafea
Toate parca-s departe cand privesti in oglinda ta
Dar sunt la distanta de-un cuvant

Răzvrătire

Nu mai vreau să şterg norii de praf!
Am obosit numai eu să agăţ stele de cer,
Numai eu să dizolv noaptea,
Să fac singură luna să strălucească.
De azi, n-am să mai pun niciun val mării,
N-am să mai fac nicio stea să chicotească sub pământ.
E rândul tău să înveţi să asculţi vântul cum dansează
Cu frunzele copacilor.
E rândul tău să înveţi luna să facă
Mătănii pe cer.
De azi, vreau să fiu eu cea care va primi
Şiraguri de mărgăritari
Pentru fiecare vis tivit cu raze de soare,
Pentru fiecare vis de stea pe care l-am ridicat
Cândva pentru tine.

(vineri, 11 iunie 2010)

Te-as fi putut iubi - o vesnicie!

Te-aş fi putut iubi - o veşnicie.
Ţi-aş fi adus amurgul violet
Să te scalzi în el…
Te-ai fi pierdut cuprins de-a lui beţie
În stele,-n constelaţii,
În mister.

Azi totul a rămas o-nchipuire.
Soarele meu căldura şi-a risipit
Demult.
În valsul vienez ce-mbrăţişează firea,
Ne-am risipit şi-n spaţiu,
Ne-am pierdut.

În versul de iubire ce ţi l-am scris aseară,
Am adunat iubirea şi ura
La un loc.
Şi ţi-am şoptit: “Iubeşte! Şi-ţi dărui nemurirea,
Cu zâmbete şi lacrimi,
Cu amintiri de foc.”

Dar ai şoptit: “Uitare!”… şi vraja se destramă.
Azi suntem ca şi ieri
Doi simpli trecători.
Plutim pe strada vieţii cu piedici, fără capăt,
În sfâşiate zdrenţe –
Bieţi luptători.

(sâmbătă, 9 octombrie 1993)

Vinovat

Te-ntrebi de ce se-ndoaie copacii?
A trecut pe-acolo dragostea mea.
Te-ntrebi de ce se scutură florile?
A trecut pe-acolo gândul meu.
Te-ntrebi de ce mor păsările...
A căzut peste ele privirea mea.
Te-ntrebi de ce nu mai răsare soarele...
L-a topit lacrima mea.
Nu te-ntrebi unde este steaua noastră?
Am alungat-o din Calea Lactee
Şi-au ars-o flăcările dorului meu.
Nu te-ntrebi unde este Luna,
De ce nu mai apar stelele?
Le-a ucis inima ta.
Şi mai mă-ntrebi care îţi este vina?
Că te-ai născut şi m-ai lăsat
Să te iubesc.

(luni, 3 mai 1993)

Lacrimile cerului meu

Ştiu că-n seara asta cerul
E trist şi plin de stele.
Te-ai întrebat câtă tristeţe oare
Ascunde
Un suflet
Care umple un cer
De lacrimi?
Te-ai întrebat în miez de noapte
Ce sunt stelele?
Nu ai privit cerul niciodată
Cu lacrimi în ochi
Pentru ca apoi, când ţi-ai adus mâna la gene,
Să nu mai simţi lacrimi
Şi să fii uimit de cât de repede
Au apărut
Stelele?
Ce sunt stelele?
Sunt petale de flori,
Sunt lacrimi de iubire,
Sunt stropi de rouă
Sau picături
De nefericire.
Stelele sunt lacrimi reci
În seri de primăvară,
Sunt lacrimile sufletului meu,
Iar sufletul meu e
Cerul.
Întotdeauna sângerând la apus.

(miercuri, 18 ianuarie 1995)

Umbra unui vis

Ce pot să-ţi spun când ştiu că noaptea
În mine valuri reci destramă?
Cum pot să cânt, când tot apusul
Din ceruri stele îmi doboară?

Şi cum să vreau să cer iubire
Când am uitat iertare-a cere,
Când am strivit în palmă vise
De umbre rătăcind prin ele?

Ce pot să vreau când ştiu că ploaia
Nu-mi va mai şterge-n veci păcate,
Că am primit sărutul nopţii
Şi m-am lăsat purtat de şoapte,

Că încă mai visez la stele
Cu curcubeu şi clar de lună,
Că-n suflet strâng iubiri rebele
În care doru-mi se îngână?

Şi braţele-mi întind spre ceruri
Cerşind a nopţilor iertare...
Din vise mă trezesc şi-n vise
M-afund din nou în cer de mare.

(vineri, 01 octombrie 2004)

Deasupra lumii

M-am născut din petale de trandafir,
Brodate cu fire de soare, unite cu fire de lună
Şi m-am aşezat să mă odihnesc
Pe curcubeul născut din tăcerea stelelor.

Mi-am deschis braţele să pot cuprinde în ele
Polenul dimineţii împrăştiat în nori de diafan
Şi am simţit pe obraz lacrima apusului
Rănit de liniştea vântului de toamnă.

În miez de noapte s-au aşezat lângă mine
Gândurile pierdute ale unui zâmbet
Şi din mulţimea fulgilor de zăpadă
Am cules unul care să-mi poată şterge păcatele.

Priveam uimită cum în palma mea
Înflorea pentru întâia dată un bob de speranţă
Şi-atunci am jurat la altarul dragostei
Că n-am să mai cred în poveştile cu Feţi-Frumoşi.

Dar undeva, departe de lume, ştiu că şi azi
Mai aşteaptă să fie salvată o Ileana Cosânzeana.

(luni, 27 mai 1996)

Labirint

Nu spune nimic! Îmi place tăcerea
Chiar dacă-n timpane-mi aud al meu gând.
Ce noapte! Ce stele! Cum arde durerea!
Ce sumbru şi trist se-aude-al meu cânt!

De dincolo de zâri cade peste lume
Acelaşi curcubeu. Ştiu, noi l-am înălţat.
Îţi mai aduci aminte? Vroiam ca al tău nume
Apusului să-l dau. Tu, însă, ai plecat.

Mi-ai spus că vrei zâmbet, eu ţi-am dat fericire.
Mi-ai spus că vrei stele şi ţi-am dat ceru-ntreg.
Ţi-am dat răsăritul şi-apoi ţi-am dat iubire.
De ce mi le-ai cerut? Mi-e greu să înţeleg.

(aprilie 1998)

Ultimul cuvant

Iartă-mă că am uitat să mai trăiesc,
Că n-am mai vrut să mai privesc spre soare.
C-am adunat în gândul meu ceresc,
Stele pentru a mă pierde-n depărtare.

Eu am murit atunci când ultimul cuvânt
S-a spart în mii de zări de ametist,
Când îngerii şi-au pierdut aripile-n vânt
Şi au căzut prea goi din visu-mi trist.

Nici n-am ştiut că zâmbetul din mine
S-a ridicat pe nori purtaţi de dor
Şi n-am ştiut c-am adunat senine
Prea multe vise de smarald ce mor.

În întunericul vieţii ce-n noi se adânceşte
Mă mai nasc azi o dată prea plină de păcat,
Având în ochi durerea, în braţe doar misterul,
Acelei clipe-n care de vină m-am spălat.

(marţi, 5 martie 1996)

DOR DE TINE....

colaj video: Tatiana Blue

Cum să striveşti în palme stele,
Când lacrima îşi spune ruga?
Cum să nu cânţi, când de durere
Apusul îşi sărută umbra?
Şi cum să zbori, când curcubeul
Născut din rouă şi tăcere
În noapte îşi culege eul
Din zbuciumul fiinţei mele?

Cum poţi să râzi, când visul plânge?
Şi cum să dormi, când ziua doare?
Cum să-nţelegi când viaţa-ţi strânge
Apocalips de dor şi mare?
Şi cum să crezi în Cer şi-n Oameni
Când sufletul dezminte firea?
Cum să iubeşti, când din iubire
Azi strângi la piept doar risipirea?

Cum să fii bun, când totul minte?
Cum să mai ierţi, când totul doare?
Cum poţi să uiţi şoapta fierbinte
Rostită-ntr-un altar de soare?
Şi cum să ceri nemărginirii
Să îţi arate-n larg hotarul
Când nu-i poţi spune fericirii
Că vrei să îţi alunge-amarul?

Cum să te strig, când eşti departe?
Cum să-ţi sărut în vis privirea,
Când tu te temi că zori deşarte
Ţi-aştern în braţe amăgirea?
Şi cum să-ţi spun că doru-n mine
Nu minte şi nici nu trădează
Când tu, tăcut, te-nchizi în tine
Şi nu simţi noaptea că visează?

Cum să te chem, când ştiu că-n noapte
Nu vrei s-auzi a mea chemare...
Cum să nu cad, când eu din şoapte
Nu pot să-nalţ un vis spre soare?
Şi te iubesc aşa cum omul
Iubeşte doar o dată-n viaţă!
Dar eu iar pierd… Şi risipirea
Îngroapă stropii de speranţă.

(luni, 7 iulie 1997)

IN MINE-A COBORAT TOAMNA....

E toamnă şi în suflet îmi cad frunze-ngălbenite.
Rămân pe dinăuntru mult prea pustiu şi gol.
În aşteptarea razei ce nu mă întâlneşte,
Încerc să îmi joc bine misteriosul rol.

În mine-a coborât mult prea devreme toamna.
În braţe strâng tăcerea¸iar cântecul mi-e mut.
Aş vrea să pot să strig, să pot aprinde noaptea...
Mi-e somnul fără vise. Mi-e sufletul pierdut.

Mă doare ploaia asta ce noaptea mi-o sfâşie.
Mă doare toamna rece căzută din înalt.
Te văd trecând grăbit şi inima mea ştie
C-ai tăi ochi mari şi veseli mereu visele-mi ard.

(noiembrie 1992)