Se afișează postările cu eticheta amor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amor. Afișați toate postările
luni, 4 aprilie 2011
miercuri, 21 iulie 2010
DOR DE TINE....
colaj video: Tatiana Blue
Cum să striveşti în palme stele,
Când lacrima îşi spune ruga?
Cum să nu cânţi, când de durere
Apusul îşi sărută umbra?
Şi cum să zbori, când curcubeul
Născut din rouă şi tăcere
În noapte îşi culege eul
Din zbuciumul fiinţei mele?
Cum poţi să râzi, când visul plânge?
Şi cum să dormi, când ziua doare?
Cum să-nţelegi când viaţa-ţi strânge
Apocalips de dor şi mare?
Şi cum să crezi în Cer şi-n Oameni
Când sufletul dezminte firea?
Cum să iubeşti, când din iubire
Azi strângi la piept doar risipirea?
Cum să fii bun, când totul minte?
Cum să mai ierţi, când totul doare?
Cum poţi să uiţi şoapta fierbinte
Rostită-ntr-un altar de soare?
Şi cum să ceri nemărginirii
Să îţi arate-n larg hotarul
Când nu-i poţi spune fericirii
Că vrei să îţi alunge-amarul?
Cum să te strig, când eşti departe?
Cum să-ţi sărut în vis privirea,
Când tu te temi că zori deşarte
Ţi-aştern în braţe amăgirea?
Şi cum să-ţi spun că doru-n mine
Nu minte şi nici nu trădează
Când tu, tăcut, te-nchizi în tine
Şi nu simţi noaptea că visează?
Cum să te chem, când ştiu că-n noapte
Nu vrei s-auzi a mea chemare...
Cum să nu cad, când eu din şoapte
Nu pot să-nalţ un vis spre soare?
Şi te iubesc aşa cum omul
Iubeşte doar o dată-n viaţă!
Dar eu iar pierd… Şi risipirea
Îngroapă stropii de speranţă.
(luni, 7 iulie 1997)
Cum să striveşti în palme stele,
Când lacrima îşi spune ruga?
Cum să nu cânţi, când de durere
Apusul îşi sărută umbra?
Şi cum să zbori, când curcubeul
Născut din rouă şi tăcere
În noapte îşi culege eul
Din zbuciumul fiinţei mele?
Cum poţi să râzi, când visul plânge?
Şi cum să dormi, când ziua doare?
Cum să-nţelegi când viaţa-ţi strânge
Apocalips de dor şi mare?
Şi cum să crezi în Cer şi-n Oameni
Când sufletul dezminte firea?
Cum să iubeşti, când din iubire
Azi strângi la piept doar risipirea?
Cum să fii bun, când totul minte?
Cum să mai ierţi, când totul doare?
Cum poţi să uiţi şoapta fierbinte
Rostită-ntr-un altar de soare?
Şi cum să ceri nemărginirii
Să îţi arate-n larg hotarul
Când nu-i poţi spune fericirii
Că vrei să îţi alunge-amarul?
Cum să te strig, când eşti departe?
Cum să-ţi sărut în vis privirea,
Când tu te temi că zori deşarte
Ţi-aştern în braţe amăgirea?
Şi cum să-ţi spun că doru-n mine
Nu minte şi nici nu trădează
Când tu, tăcut, te-nchizi în tine
Şi nu simţi noaptea că visează?
Cum să te chem, când ştiu că-n noapte
Nu vrei s-auzi a mea chemare...
Cum să nu cad, când eu din şoapte
Nu pot să-nalţ un vis spre soare?
Şi te iubesc aşa cum omul
Iubeşte doar o dată-n viaţă!
Dar eu iar pierd… Şi risipirea
Îngroapă stropii de speranţă.
(luni, 7 iulie 1997)
IN MINE-A COBORAT TOAMNA....
E toamnă şi în suflet îmi cad frunze-ngălbenite.
Rămân pe dinăuntru mult prea pustiu şi gol.
În aşteptarea razei ce nu mă întâlneşte,
Încerc să îmi joc bine misteriosul rol.
În mine-a coborât mult prea devreme toamna.
În braţe strâng tăcerea¸iar cântecul mi-e mut.
Aş vrea să pot să strig, să pot aprinde noaptea...
Mi-e somnul fără vise. Mi-e sufletul pierdut.
Mă doare ploaia asta ce noaptea mi-o sfâşie.
Mă doare toamna rece căzută din înalt.
Te văd trecând grăbit şi inima mea ştie
C-ai tăi ochi mari şi veseli mereu visele-mi ard.
(noiembrie 1992)
miercuri, 10 februarie 2010
DUMINICĂ - ZI DE VISARE

Mi-am clădit speranţe, aşa cum îşi clădeşte fiecare om. Unele s-au împlinit. Altele... s-au topit aşa cum se topeşte de căldura soarelui un biet fulg de zăpadă.
Astăzi minunile s-au stins. M-am aruncat în braţele visării nemărginite şi am uitat că minuni azi nu mai sunt. Am căzut. Am căzut şi m-am sfărâmat în uitare. Şi n-am mai ştiut să m-adun. Şi-am plâns. Şi stelele s-au stins cu toate.
Şi am rămas fără stele....
Am pornit la drum. Încotro? Nu ştiam nici eu unde. Rugam numai asfaltul să-mi ierte cutezanţa de a-i sfărâma liniştea şi iubirea sub tălpile groase ale ghetelor mele.
Şi mi-a strigat:
- Sărmane, omule! Te compătimesc. Ţi-aş da din tăria mea, dar mi-e teamă că voi ajunge o cârpă ca tine!
Am plecat. Vroiam să ajung în peşterile de umbră ce se ridicau deasupra pădurilor de măslini. Vroiam să-mi găsesc pacea şi dorinţa de a trăi.
....Dar m-am trezit....
joi, 4 februarie 2010
DOR DE VIAŢĂ

Am stat o noapte-ntreagă să admir nemărginirea.
Lumina lunii se juca prin fiecare şuviţă a părului meu.
În ochii mei se oglindeau stelele,
Iar buzele mi-au fost sărutate
De vântul acesta cald al cerului de vară.
Am încercat să te găsesc pe tine, jumătate a sufletului meu
Pe care, într-un moment de rătăcire tristă,
Am pierdut-o.
Am întins braţele goale în negura adâncă a nopţii,
Sperând că voi găsi acolo
Silueta târzie a sufletului tău
Şi să umplu cu ea
Dorul acesta nebun de dragoste sinceră,
De dragoste pură.
Dar am uitat că noaptea aşternuse uitarea
Peste sufletul meu, peste sufletul tău,
Peste visele de iubire ale lumii întregi.
Tot aici sunt, cu sufletu-mi stând în genunchi,
Aşteptând să treacă potopul.
Potopul uitării de ieri.
"Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu - creanga ta de aur. Tu - frunza mea albastră." *
Mi-e dor de viaţa mea
De altădată.
Când ştiam să cred în oameni,
Când ştiam să visez.
Când simţeam că trăiesc şi eram
Fericită!
* Savoy ft. Mirabela Dauer - Frunza mea albastră
(miercuri, 02 februarie 2007)
Etichete:
alma,
amor,
corazon,
dor,
dor de tine,
dragoste,
fila de jurnal,
file de jurnal,
iubire,
jurnal de dragoste,
miss you,
poveste de dragoste,
suferinta,
te amo
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
