Cerul sufletului meu

Deschde zările
Şi lasă să curgă mierea şi laptele
Fericirii noastre de ieri.
Sunt veşnicii parcă
De când nu mi-am mai simţit
Sufletul zâmbind.

Se lasă înserarea.
Afară şi în braţele mele.
Din nou te voi căuta printre stele
Noaptea întreagă.
Fără a te găsi.

Mi-e dor de ochii tăi
Aprinzând tot cerul
Sufletului meu.
Mi-e dor de lumina lunii
Din noaptea în care tu
M-ai sărutat
Pentru întâia dată.

Şi iară am să scutur
Crengile goale
ale copacilor
Pentru a te cuprinde
în braţe.

Noaptea m-ajunge din urmă.
Îmi va fi iară dor (nebun) de tine.

(vineri, 28.10.2011)

Vând suflet azi ...

Cum poţi tu, oare, să zâmbeşti,
Când eu strâng doar furtuni şi ape,
Şi ploi - pe toate eu le cern
De-i zi afară, de e noapte

Când sufletul mi-e trist şi greu
Ca norii de pe cer de-afară
Când nu mai ştiu aprinde-un dor,
Când stele somnul îmi doboară?

Vând suflet azi, căci nu mai vreau
Să mai fiu tristă, să mă doară.
De azi tăcerii nu-i mai dau
Nici zâmbet şters, nici cer de vară.

Vând suflet azi, îl dau de-a-ntregul.
E gratis azi doar pentru tine.
Îl ia de vrei, căci mie, bietul,
Demult nu îmi mai aparţine.

Vând suflet azi, cu vis şi noapte,
Cu ani întregi de dor de tine.
De mâine-am să m-afund în şoapte
Şi-am să trăiesc şi pentru mine.

duminică, 12.06.2011

CHEMARE SI RASPUNS...

Te-am pierdut în gândurile nopţii
Care a uitat să mai viseze
Şi, totuşi, te-am strigat…
Nu mi-au răspuns decât
Paşi îndepărtându-se de la altarul
Dragostei noastre.

Te-am rechemat cu lacrimile de iubire
Care au ars sufletul meu
Şi, totuşi, te-am strigat…
Nu mi-au răspuns decât
Picăturile reci ale gheţarilor topindu-se
La picioarele noastre.

Te-am rătăcit în visurile mele
Care au plecat odată cu tine
Şi, totuşi, te-am strigat…
Dar nu mi-a mai răspuns
Nimeni… Şi-am pierdut
Şi zâmbetul tău pe care-l
Oprisem în colţul inimii mele.

Şi, totuşi, şi azi te mai iubesc.
La fel ca ieri, ca azi,
Ca-ntotdeauna.

(vineri, 26 august 1994)

LUNI - ZI DE SPETANŢĂ

În noaptea asta cerul a plâns cu stele de fericire. Salciile plângătoare şi-au şters lacrimile şi au şoptit cuvinte de dragoste adevărată odată cu tine.

Pe aripa înserării, zborul privirilor născute din şoaptele stelelor se lasă purtat de adierea amurgului târziu spre locurile în care speranţa din sufletele noastre şi-a clădit altarul ei de iubire. Frunzele nu mai dor aşa cum se întâmpla în alte seri, ci sunt numai petale de gând şi în tăcerea nopţii cea târzie, stelele căzătoare lasă să se vadă în urma lor cele opt litere rostite la infinit de glasul gândului meu: te iubesc.

Protejată de braţele tale, tăcerea îşi pierde treptat din intensitate, noaptea uită risipirea, iar vântul plăcut al serilor de mai mă răsfaţă umplându-mi sufletul cu parfumul trandafirilor înfloriţi.

Sunt clipe în care aş merge pe străzile cufundate în noapte fără să am o ţintă anume, aş hoinări numai ore şi ore în şir alături de tine, mână în mână, păstrând cu mine şi strângând la piept fericirea asta pe care am căutat-o atât amar de vreme.

Când buzele tale le-au atins pe ale mele, am avut senzaţia că am fost sărutată de petalele unui trandafir, iar parfumul lor m-au purtat pe nori de diafan spre locuri pe care nu le-am văzut demult, spre locuri ce nu am crezut că pot exista, spre locuri pe care nu le-am văzut niciodată.

Îţi multumesc că m-ai făcut să uit cât de tristă am fost cu o zi înainte.

(luni, 19 mai 1997)

POVESTE AMARA DE TOAMNA

Astăzi m-am trezit ţinând în palmă
Fire de nisip albastre ca tăcerea nopţii
Şi soarele-a apus în roua amăgirii
Pe care cerul şi-a aruncat-o în păcat.
Mă binecuvântează somnul ploioaselor uitări
Ascunse în coloane infinite de trădare
Şi-mi arde albul sufletului cuvântul
Dimineţii care s-a născut din haos.
În inima mea se bat pentru supravieţuire
Gândurile negre ale unui cântec
Şi-n tangoul petalelor de porţelan
Se pierde tăcută şi prea înroşită marea.
E ziua când norii se nasc din candoare
Mai violetă ca apusul unui amurg târziu
Şi visătorul nopţii, în caleaşca lui de humă,
Nu e decât un simplu trecător al vieţii.
Pe strunele viorilor aştăzi se zbate pieirea,
Reînviată de cei ce nu mai ştiu să iubească
Şi din adâncul nesecat al suferinţei,
Se mai naşte astăzi un copil care să plătească,
Păcatele părinţilor săi incompatibili.

(joi, 16 noiembrie 1995)

ARIPI DE INGER

Ai smuls sufletul din mine,
Munţii toţi i-ai şters cu el
Şi mă-ntreb când seara vine
Cum de vrei s-ajungi la cer?!
Stelele s-au stins cu toate,
Visele-au murit demult.
Şi din aripi larg deschise
Flăcări stinse au căzut.
Te-am iubit mai mult ca marea.
Te-am dorit să fii al meu.
În braţe-am vrut să ascund zarea,
Să fur culori din curcubeu,
Cerul întreg să-l scriu cu ele,
Luceafărul să îl ascund,
Din aripi largi să nasc iar stele
Când vremea mea va fi trecut.

(vineri, 7 februarie 2003)

E CA SI CUM...

E ca şi cum văzduhul s-ar fi desprins în două
Şi norii de mătase căzut-au din înalt…
E ca şi cum deşertul adună-n frunze rouă
Şi plouă, dar nisipul rămâne tot uscat.

E ca şi cum trecutul răsare din ruine
Şi-mi este dor de visul ce l-am crezut uitat.
Şi iar mă doare noaptea ce stelele-mi apune
Trişti îngeri fără aripi de vină m-au spălat.

E ca şi cum întregul ar fi lipsit de-o coardă
Să-i fie dat ca-n vreme s-o caute mereu…
Şi iar mi-e dor de tine, aşa ca altădată,
Când mai visam că-n lume suntem doar tu şi eu.


(vineri, 9 februarie 2001)

Vise rebele

Te-am chemat să stingi furtuna,
Noaptea mea s-o laşi aprinsă,
De pe ceruri să-mi furi luna,
Să-mi săruţi geana închisă.

Să-mi aşezi în palme lumea,
Să-mi aprinzi cerul de stele,
Să mă laşi să tulbur noaptea,
Gânditorul meu, cu ele!

Şi să zbor pe norii vremii,
Să m-afund în ei şi, poate,
Răscolită de furtună,
Să vreau a mai stinge-o noapte.

Te privesc cum seduci luna,
Cum aşezi în păru-mi stele
Şi te mai iubesc o dată
Pentru visele-mi rebele.

(marţi, 23 martie 2004)

Peisaj

Se sfâşie cerul în fâşii de mătase
Şi noaptea-mi se plânge cu fulgi grei de nea.
Ceasornicul timpul refuză a-l bate
Şi clipa m-apasă din ce în ce mai grea.

Furtuna din suflet îngheaţă cuvinte,
Avalanşe imense se produc pe pământ,
Prăpastia eului meu se-adânceşte
Şi mintea-mi porunceşte să uit cine sunt.

(duminică, 8 ianuarie 1995)

Cat te-am iubit ...

Cât te-am iubit, numai eu ştiu...
În nopţile când dam crezare
Acelor vise de smarald
Ce norii mi le-au şters în mare,

Când nopţi întregi, chiar de am vrut,
Nu am putut ochii-a închide,
Când îngeri zeci am ars pe rug
De-atât amar şi dor de tine!

Şi cât aş vrea o clipă doar
Timpu-napoi să pot întoarce...
Mi-e sufletul de stele ars,
Căzute din înalt cu toate!

(joi, 28 septembrie 2006)

Esti

Eşti ploaia ce-mi bate
Cu degetul la uşă
Şoptindu-mi dulce:
Iată-am venit,
Eşti gândul ce-mi zboară
Adesea din minte
Către seninul nemărginit.
Eşti vântul ce adie
Printre florile albe
Şi care apleacă
Vis de copaci,
Eşti norii ce-adesea
Se-adună deasupră-mi
Şi-mi udă fiinţa-mi
Cu flori roşii de maci.
Eşti raza de lună
Care noaptea străbate
Până în colţul
Unde eu dorm,
Lumina ei dulce
Ce-mi mângâie fruntea,
Sărutul ei dulce de
„Somn uşor”.
Eşti râul izvorând
Din adâncuri de munte
Croindu-şi drum aprig
Printre stâncile reci
Şi laşi atâtea maluri
Să îţi suspine-n urmă-ţi.
Nu-i piatră să te-oprească,
Tot mai departe treci.
Eşti visul care face
Să crească-n om speranţe
Şi care-a doua zi
Dispare-n infinit,
Eşti chipul ce-mi surâde
În fiecare seară:
Eşti înger şi eşti demon
Pierdut în labirint.
Eşti călător prin viaţă
Şi astfel vei rămâne,
Cutreierând destine,
Croindu-ţi propriul drum
Şi vei pleca din nou
Precum un zbor de înger
Spre alte zări albastre
Cu vise de demult.

(1991)

DOR DE TINE....

colaj video: Tatiana Blue

Cum să striveşti în palme stele,
Când lacrima îşi spune ruga?
Cum să nu cânţi, când de durere
Apusul îşi sărută umbra?
Şi cum să zbori, când curcubeul
Născut din rouă şi tăcere
În noapte îşi culege eul
Din zbuciumul fiinţei mele?

Cum poţi să râzi, când visul plânge?
Şi cum să dormi, când ziua doare?
Cum să-nţelegi când viaţa-ţi strânge
Apocalips de dor şi mare?
Şi cum să crezi în Cer şi-n Oameni
Când sufletul dezminte firea?
Cum să iubeşti, când din iubire
Azi strângi la piept doar risipirea?

Cum să fii bun, când totul minte?
Cum să mai ierţi, când totul doare?
Cum poţi să uiţi şoapta fierbinte
Rostită-ntr-un altar de soare?
Şi cum să ceri nemărginirii
Să îţi arate-n larg hotarul
Când nu-i poţi spune fericirii
Că vrei să îţi alunge-amarul?

Cum să te strig, când eşti departe?
Cum să-ţi sărut în vis privirea,
Când tu te temi că zori deşarte
Ţi-aştern în braţe amăgirea?
Şi cum să-ţi spun că doru-n mine
Nu minte şi nici nu trădează
Când tu, tăcut, te-nchizi în tine
Şi nu simţi noaptea că visează?

Cum să te chem, când ştiu că-n noapte
Nu vrei s-auzi a mea chemare...
Cum să nu cad, când eu din şoapte
Nu pot să-nalţ un vis spre soare?
Şi te iubesc aşa cum omul
Iubeşte doar o dată-n viaţă!
Dar eu iar pierd… Şi risipirea
Îngroapă stropii de speranţă.

(luni, 7 iulie 1997)

IN MINE-A COBORAT TOAMNA....

E toamnă şi în suflet îmi cad frunze-ngălbenite.
Rămân pe dinăuntru mult prea pustiu şi gol.
În aşteptarea razei ce nu mă întâlneşte,
Încerc să îmi joc bine misteriosul rol.

În mine-a coborât mult prea devreme toamna.
În braţe strâng tăcerea¸iar cântecul mi-e mut.
Aş vrea să pot să strig, să pot aprinde noaptea...
Mi-e somnul fără vise. Mi-e sufletul pierdut.

Mă doare ploaia asta ce noaptea mi-o sfâşie.
Mă doare toamna rece căzută din înalt.
Te văd trecând grăbit şi inima mea ştie
C-ai tăi ochi mari şi veseli mereu visele-mi ard.

(noiembrie 1992)