LUNI - ZI DE SPETANŢĂ

În noaptea asta cerul a plâns cu stele de fericire. Salciile plângătoare şi-au şters lacrimile şi au şoptit cuvinte de dragoste adevărată odată cu tine.

Pe aripa înserării, zborul privirilor născute din şoaptele stelelor se lasă purtat de adierea amurgului târziu spre locurile în care speranţa din sufletele noastre şi-a clădit altarul ei de iubire. Frunzele nu mai dor aşa cum se întâmpla în alte seri, ci sunt numai petale de gând şi în tăcerea nopţii cea târzie, stelele căzătoare lasă să se vadă în urma lor cele opt litere rostite la infinit de glasul gândului meu: te iubesc.

Protejată de braţele tale, tăcerea îşi pierde treptat din intensitate, noaptea uită risipirea, iar vântul plăcut al serilor de mai mă răsfaţă umplându-mi sufletul cu parfumul trandafirilor înfloriţi.

Sunt clipe în care aş merge pe străzile cufundate în noapte fără să am o ţintă anume, aş hoinări numai ore şi ore în şir alături de tine, mână în mână, păstrând cu mine şi strângând la piept fericirea asta pe care am căutat-o atât amar de vreme.

Când buzele tale le-au atins pe ale mele, am avut senzaţia că am fost sărutată de petalele unui trandafir, iar parfumul lor m-au purtat pe nori de diafan spre locuri pe care nu le-am văzut demult, spre locuri ce nu am crezut că pot exista, spre locuri pe care nu le-am văzut niciodată.

Îţi multumesc că m-ai făcut să uit cât de tristă am fost cu o zi înainte.

(luni, 19 mai 1997)