miercuri, 29 decembrie 2010

Stuck in the past

Numai eu ma simt si acum "ramasa in trecut"? Numai mie sa-mi fie dor de iarba aceea verde, ca de poveste, din acel 23 August la Dunare? Numai mie sa-mi fie dor de ochii aceia care vorbeau verzi si uscate si ma faceau sa rad din tot sufletul si din toata inima, nestiind cum sa-mi spuna ca s-au indragostit de mine?

Numai eu sa fi ramas blocata in trecut si sa nu-ti pot uita sarutarile si imbratisarile in care sufletul meu pur si simplu se desprindea de trup pentru a se cuibari in inima ta?

Sa fiu numai eu aceea care-si aminteste de parca s-ar fi intamplat ieri de ziua in care m-ai condus la gara si ai sfarsit prin a urca si tu in tren cu mine?

Numai mie sa-mi para rau si acum, dupa 17 ani - jumatate din viata mea! - ca, desi "depusesei actele la primarie", verighetele noastre nu s-au mai unit in cele din urma?

Si sa fiu oare numai eu aceea care, dupa o noapte intreaga in care mi-ai colindat visele si ai fost atat de aproape de mine incat te-am simtit atat de real, dimineata sa-mi fie dor nebun de tine si sufletul sa-mi planga intreaga zi dupa jumatatea care fusese candva a lui?

Numai eu sa fiu aceea care vrea sa ramana blocata in trecut si sa pastreze in suflet amintirea ta, de teama sa nu te piarda?

Aseara am fost din nou impreuna, m-ai imbratisat, m-am cufundat in cerul ochilor tai verzi pe care atat de mult ii mai iubesc inca si ti-am soptit in gand ca mi-e atat de dor de tine!! - nu stiu daca si tu m-ai visat sau daca doua suflete atunci cand se viseaza se si intalnesc - asa cum se spune.

Stiu insa ca eu si azi te mai iubesc: la fel ca ieri, la fel ca-ntotdeauna. Si fie chiar si pentru o noapte, sufletul meu a fost fericit pentru ca eu l-am blocat in timp si asa a putut fi din nou cu tine!

Cine-a spus ca ochii care nu se vad se uita?! Nu ochii care au rascolit cerul sufletului meu de atatea ori! Nu ochii tai care pur si simplu zambeau de fericire cand ne intalneam si care m-au durut atat de tare cu tristetea lor atunci cand ne-am despartit!

Sunt ochi care au reprezentat intreaga lume la un moment dat in viata unui om - acesti ochi nu se pot uita niciodata! Amintirea lor nu o va sterge nici trecerea timpului, nici furtunile, nici ploile si nici macar moartea.

Poate ca tu ai fost sufletul meu pereche. Poate ca de aceea am ramas blocata in timp alaturi de ei, ochii tai.

Poate de aceea ne cautam inca ...
(vineri, 17 aprilir 2009)


PS Multumiri pt clip Tatiana Blue!!! :-*

marți, 28 decembrie 2010

DESTINE...

M-am abandonat îngerilor
Când stelele mi le-ai aruncat de pe boltă
Şi mi-ai lăsat în suflet să-mi mocnească
Văpaia amintirilor.
Te port şi-acum cu mine,
Într-un loc aparte al inimii mele
Şi nu ştiu cum, şi nici de ce,
Atâţia ani nu au putut şterge de-acolo
Amintirea ta.
Parcă mai ieri mă cuprindeai în braţe
Şi mă-nvăţai mistuitorul tău sărut
Pentru ca şi acum, după atât amar de vreme,
Să-i mai simt pe buze
Apăsarea.
În braţele-mi deschise am mai cuprins o noapte
În care sufletul meu l-a căutat pe-al tău
Pentru ca măcar în lumea viselor
Să mai poată fi o singură dată
Împreună.
„Peste prima iubire se trece greu,
dar niciodată nu se uită!"

          (marţi, 19 septembrie 2006)

cu multumiri Tatiana Blue pt minunatul clip!!!

vineri, 10 decembrie 2010

APUS TARZIU...


Nu vreau să plâng! Nu vreau să gust tristeţea!
Mi-e visul gol când nu eşti lângă mine.
Din seri de mai eu am cules blândeţea
Să pot trăi o viaţă doar cu tine.

Cu ochi de stea apusul îmi şopteşte
Să nu mă pierd tăcută în a ta iubire.
Dar cum să cred că dorul tău răneşte
Când eu vreau doar un strop de fericire?

Te-am căutat prin nopţi atât amar de vreme
Şi te-am găsit uitat pe-un colţ de stea polară.
Am învăţat atunci de tine-a nu mă teme
Şi-am împărţit cu tine tristeţea mea amară.

Eu am visat prea mult că pot cuprinde-n braţe
Sărutul cald al stropilor de rouă
Şi m-am învăluit în nouri de mătase
Crezând că pot culege o iubire nouă,

Dar n-am ştiut că cerul e mare pentru mine,
Că dorul meu cel trisit e sfâşiat de stânci.
Şi-am adunat pierdută în braţele-ţi străine
Dureri de curcubeu, prăpăstii prea adânci.

Şi cum să râd, când viaţa mă răneşte?
Şi cum să cânt, când visul tău mă doare?
Şi cum să plec, când cerul tău doreşte
Să-ţi fiu pribeag tăcut apus târziu de soare?

Nu vreau decât un strop de fericire
Să pot zâmbi şi eu măcar o dată-n viaţă.
Dar cum să zbor, când nu pot fi cu tine
Nici chiar în visul meu pierdut de dimineaţă?

(sâmbătă, 20 aprilie 1997)







SUFLET IMACULAT...


Cu multumirile mele Tatianei Blue pt clip!!! :)




E seara în amurg…
Din nou te voi pierde printre umbre,
Din nou voi tresări
La fiecare foşnet ascuns de gând.
Am obosit să tot joc acest stupid rol
În care întotdeauna pierd,
Niciodată nu te pot găsi,
Nu te pot deosebi de umbre…
Am obosit să mă tot găsească
Lumina lunii
Cu mâna întinsă
Cerşindu-ţi iubirea
Mai umilă
Ca ultimul cerşetor
Al străzii…
Mă dor visele,
Mă dor norii,
Mă ucide noaptea,
Mă îngheaţă luna,
Mă sufocă întunericul…
Unde a dispărut soarele?
Cum de am naufragiat
Când marea a fost tot timpul
Atât de calmă?
Mi-e atât de dor de tine!
De ce m-ai risipit din nou?
 
                      (vineri, 10 decembrie 1993)

Michael Jackson - Hold My Hand (Duet With Akon)