Ultimul cuvant

Iartă-mă că am uitat să mai trăiesc,
Că n-am mai vrut să mai privesc spre soare.
C-am adunat în gândul meu ceresc,
Stele pentru a mă pierde-n depărtare.

Eu am murit atunci când ultimul cuvânt
S-a spart în mii de zări de ametist,
Când îngerii şi-au pierdut aripile-n vânt
Şi au căzut prea goi din visu-mi trist.

Nici n-am ştiut că zâmbetul din mine
S-a ridicat pe nori purtaţi de dor
Şi n-am ştiut c-am adunat senine
Prea multe vise de smarald ce mor.

În întunericul vieţii ce-n noi se adânceşte
Mă mai nasc azi o dată prea plină de păcat,
Având în ochi durerea, în braţe doar misterul,
Acelei clipe-n care de vină m-am spălat.

(marţi, 5 martie 1996)