Singuratate ...

Ce pustiu tăcut!
Noaptea şi-a lăsat asupra mea
Amintirile şi-atâtea stele
Încă neaprinse.
De ce m-ai ajutat să mă caţăr
Până la curcubeul
Speranţei mele
Dacă ştiai că îngerii
Vor veni să-ţi ceară-napoi seva
Şi-ai să mă laşi
Să cad?
Ce noapte târzie!
Nu. Nu afară – aici,
Mult mai aproape de mine –
În sufletul meu.
Am mai murit o dată.
A zecea oară,
A suta oară,
Poate a mia oară.
Nici eu nu mai ştiu.
Am îmbătrânit de tăcere
Şi-mi simt sufletul atât de departe
De mine.
De ce m-ai risipit
Şi tu?

(marţi, 5 mai 1998)