Te-as fi putut iubi - o vesnicie!

Te-aş fi putut iubi - o veşnicie.
Ţi-aş fi adus amurgul violet
Să te scalzi în el…
Te-ai fi pierdut cuprins de-a lui beţie
În stele,-n constelaţii,
În mister.

Azi totul a rămas o-nchipuire.
Soarele meu căldura şi-a risipit
Demult.
În valsul vienez ce-mbrăţişează firea,
Ne-am risipit şi-n spaţiu,
Ne-am pierdut.

În versul de iubire ce ţi l-am scris aseară,
Am adunat iubirea şi ura
La un loc.
Şi ţi-am şoptit: “Iubeşte! Şi-ţi dărui nemurirea,
Cu zâmbete şi lacrimi,
Cu amintiri de foc.”

Dar ai şoptit: “Uitare!”… şi vraja se destramă.
Azi suntem ca şi ieri
Doi simpli trecători.
Plutim pe strada vieţii cu piedici, fără capăt,
În sfâşiate zdrenţe –
Bieţi luptători.

(sâmbătă, 9 octombrie 1993)