joi, 5 august 2010

Vinovat



Te-ntrebi de ce se-ndoaie copacii?
A trecut pe-acolo dragostea mea.
Te-ntrebi de ce se scutură florile?
A trecut pe-acolo gândul meu.
Te-ntrebi de ce mor păsările...
A căzut peste ele privirea mea.
Te-ntrebi de ce nu mai răsare soarele...
L-a topit lacrima mea.
Nu te-ntrebi unde este steaua noastră?
Am alungat-o din Calea Lactee
Şi-au ars-o flăcările dorului meu.
Nu te-ntrebi unde este Luna,
De ce nu mai apar stelele?
Le-a ucis inima ta.
Şi mai mă-ntrebi care îţi este vina?
Că te-ai născut şi m-ai lăsat
Să te iubesc.

(luni, 3 mai 1993)

Ai suflet tu?



A ta să fie umbra-aceea?
Sau doar mi-e tare dor de tine...
Aş vrea să nu mai simt durerea
Când noaptea cade peste mine!
Să uit că am iubit şi astăzi,
Când am rămas să schimb o lume,
Să nu îmi mai clădesc palate
Fără de timp, fără de nume.
Căci eu o viaţă sunt şi-atât de goală
E lumea mea fără de tine...
Îţi aminteşti cum sear-de seară-ţi
Şopteam: ''Mi-e-atât de dor de tine!''??
Îţi aminteşti cum eu din lacrimi
Clădeam crenele de lumină,
Cum stele răscoleam din patimi
Să-ţi fie ţie viaţa plină?
Şi iară m-am pierdut în noapte
Când braţele-am întins spre tine...
Din vise mi-am clădit palate
Şi-n ochi ţi-am aşternut iubire...
Îţi aminteşti cum cerul nopţii
Eu l-am pictat cu chipul tău?
Azi îngeri reci îmi plâng cu stele...
Ai suflet tu?? Să cred, mi-e greu!!

(2008)

Lacrimile cerului meu



Ştiu că-n seara asta cerul
E trist şi plin de stele.
Te-ai întrebat câtă tristeţe oare
Ascunde
Un suflet
Care umple un cer
De lacrimi?
Te-ai întrebat în miez de noapte
Ce sunt stelele?
Nu ai privit cerul niciodată
Cu lacrimi în ochi
Pentru ca apoi, când ţi-ai adus mâna la gene,
Să nu mai simţi lacrimi
Şi să fii uimit de cât de repede
Au apărut
Stelele?
Ce sunt stelele?
Sunt petale de flori,
Sunt lacrimi de iubire,
Sunt stropi de rouă
Sau picături
De nefericire.
Stelele sunt lacrimi reci
În seri de primăvară,
Sunt lacrimile sufletului meu,
Iar sufletul meu e
Cerul.
Întotdeauna sângerând la apus.

(miercuri, 18 ianuarie 1995)

Umbra unui vis



Ce pot să-ţi spun când ştiu că noaptea
În mine valuri reci destramă?
Cum pot să cânt, când tot apusul
Din ceruri stele îmi doboară?

Şi cum să vreau să cer iubire
Când am uitat iertare-a cere,
Când am strivit în palmă vise
De umbre rătăcind prin ele?

Ce pot să vreau când ştiu că ploaia
Nu-mi va mai şterge-n veci păcate,
Că am primit sărutul nopţii
Şi m-am lăsat purtat de şoapte,

Că încă mai visez la stele
Cu curcubeu şi clar de lună,
Că-n suflet strâng iubiri rebele
În care doru-mi se îngână?

Şi braţele-mi întind spre ceruri
Cerşind a nopţilor iertare...
Din vise mă trezesc şi-n vise
M-afund din nou în cer de mare.

(vineri, 01 octombrie 2004)

Deasupra lumii



M-am născut din petale de trandafir,
Brodate cu fire de soare, unite cu fire de lună
Şi m-am aşezat să mă odihnesc
Pe curcubeul născut din tăcerea stelelor.

Mi-am deschis braţele să pot cuprinde în ele
Polenul dimineţii împrăştiat în nori de diafan
Şi am simţit pe obraz lacrima apusului
Rănit de liniştea vântului de toamnă.

În miez de noapte s-au aşezat lângă mine
Gândurile pierdute ale unui zâmbet
Şi din mulţimea fulgilor de zăpadă
Am cules unul care să-mi poată şterge păcatele.

Priveam uimită cum în palma mea
Înflorea pentru întâia dată un bob de speranţă
Şi-atunci am jurat la altarul dragostei
Că n-am să mai cred în poveştile cu Feţi-Frumoşi.

Dar undeva, departe de lume, ştiu că şi azi
Mai aşteaptă să fie salvată o Ileana Cosânzeana.

(luni, 27 mai 1996)

Labirint



Nu spune nimic! Îmi place tăcerea
Chiar dacă-n timpane-mi aud al meu gând.
Ce noapte! Ce stele! Cum arde durerea!
Ce sumbru şi trist se-aude-al meu cânt!

De dincolo de zâri cade peste lume
Acelaşi curcubeu. Ştiu, noi l-am înălţat.
Îţi mai aduci aminte? Vroiam ca al tău nume
Apusului să-l dau. Tu, însă, ai plecat.

Mi-ai spus că vrei zâmbet, eu ţi-am dat fericire.
Mi-ai spus că vrei stele şi ţi-am dat ceru-ntreg.
Ţi-am dat răsăritul şi-apoi ţi-am dat iubire.
De ce mi le-ai cerut? Mi-e greu să înţeleg.

(aprilie 1998)

miercuri, 28 iulie 2010

Spuneai c-am sa te uit ... In care viata?

versuri: eu
cojal: tatiana/ t55ro-blue




Spuneai c-am să te uit ... În care viaţă?
În care univers nu-mi voi mai aminti
Parfumul tău, şi ochii ... a buzelor dulceaţă
Mă sfarămă şi-acuma în cioburi mii şi mii...

Şi iar mi-e dor de tine, o dată şi-nc-o dată,
De la pământ la Ceruri, la Soare şi-napoi...
Şi mă întreb atunci: cum ai crezut o clipă
Că am să uit de tine? Că am să uit de noi?

Ar fi ca şi cum lumea s-ar pierde în uitare,
Ca mai apoi pustiul să se aştearnă-n noi.
N-aş mai avea nici stele să mai aprind o zare,
Nu ar mai fi nici soare, doar lungi şi triste ploi,

Căci viaţă mi-ai fost mie întâi, şi-apoi iubire.
Eu am trăit prin tine şi-am învăţat să zbor,
Să pot cuprinde-n palme a lumii fericire,
Să fur din soare raze, să pot pluti prin nori.

Şi ţi-am furat surâsul, şi ţi-am furat privirea,
Să pot păstra cu mine în timp fărâma de sublim
A serilor de ieri când am gustat trăirea,
Când eram fericiţi iubind ca doi copii.

Spuneai c-am să te uit ... În care viaţă?
În care univers nu-mi voi mai aminti
Parfumul tău, şi ochii ... a buzelor dulceaţă
Mă sfarămă şi-acuma în cioburi mii şi mii...

(joi, 06 noiembrie 2008)