Urme de parfum

Trecerea timpului ne macină paşii.
Purtăm ades cu noi aceleaşi amintiri.
Mi-e dor de visul tău ce l-am gustat o clipă.
Mai lasă-mă să-ţi gust acele dulci priviri.

Ecoul zilei de ieri cimentează trăirea.
Fiorul primului sărut îl mai simt şi-acum.
Şi ştiu că te iubesc cât stelele şi luna
Desprinse de pe cer, culcate-ntr-un album.

Fotografii de ieri ne-aduc astăzi aminte
Cât ne-am iubit atunci, cât ne iubim acum.
Te simt mereu aici, te port mereu cu mine
Şi-n urmă lăsăm urme suave de parfum.

(marţi, 20 aprilie 1999)

Trezire

M-am trezit cu tine-n gând
Şi-am vrut să fur din ceruri luna.
Din nori cad îngeri trişti plângând.
Să pot să-i prind, întins-am mâna.

Dar am rămas cu trupul gol
Rănit de zări aprinse-n noapte.
Umbrit de cârduri de cocori,
Udat de ploi şi stinse şopate.

Şi-am adormit la braţul vremii
Şi am crezut uitată marea.
Trec vise reci iar pragul serii
Şi-n braţe am cuprins uitarea.

Şi am visat o altă lume
Apusă ieri, astăzi uitată.
Cu nouri toţi purtând un nume,
Cu flori de stele fără şoaptă.

Şi iar m-am ridicat din noapte
Şi iar m-am dăruit uitării.
Din vise mi-am clădit palate,
Din şoapte-am pus iar valuri mării

Şi cerul l-am spoit cu-albastru.
De stele-am agăţat iar luna
Şi din prea auriul astru
Vreau doar o rază – numai una.

(marţi, 5 noiembrie 2002)

Tăceri de stea

Îmi pare rău ca n-am să pot avea
Ai tăi ochi negri prea plini de idile
Şi este trist că peste soarta mea
Ninge mereu. Mi-e tare dor de tine!

E noapte iar şi-ncet se adânceşte
În mine golul tăcerilor de stea.
Nu pot avea ce inima-mi doreşte
Şi n-am nici vise. Aşa e lumea mea.

Nu pot gusta din cupa fericirii.
Probabil am greşit şi astăzi nu mai ştiu.
Şi-aş vrea să rup din prea plinul iubirii
Doar o petală să pot să îţi fiu

Şi dor, şi-apus, şi răsărit, şi noapte,
Să cânt, să plâng, să râd de-această viaţă
Uitată în amurg ca visul unei şoapte,
Purtată peste timp pe-un palid fir de aţă.

Nu mă-ntreba de ce nefericirea
Mă însoţeşte peste tot în viaţă.
Nu-i vina mea. Cum nu-i nici nemurirea
Un simplu vis pribeag de dimineaţă.

(sâmbătă, 7 decembrie 1996)

Suflet imaculat

E seara în amurg…
Din nou te voi pierde printre umbre,
Din nou voi tresări
La fiecare foşnet ascuns de gând.
Am obosit să tot joc acest stupid rol
În care întotdeauna pierd,
Niciodată nu te pot găsi,
Nu te pot deosebi de umbre…
Am obosit să mă tot găsească
Lumina lunii
Cu mâna întinsă
Cerşindu-ţi iubirea
Mai umilă
Ca ultimul cerşetor
Al străzii…
Mă dor visele,
Mă dor norii,
Mă ucide noaptea,
Mă îngheaţă luna,
Mă sufocă întunericul…
Unde a dispărut soarele?
Cum de am naufragiat
Când marea a fost tot timpul
Atât de calmă?
Mi-e atât de dor de tine!
De ce m-ai risipit din nou?

(vineri, 10 decembrie 1993)

Stuck in the past (blocată în trecut)

Numai eu mă simt şi acum "rămasă în trecut"? Numai mie să-mi fie dor de iarba aceea verde, ca de poveste, din acel 23 August la Dunăre? Numai mie să-mi fie dor de ochii aceia care vorbeau verzi şi uscate şi mă făceau să râd din tot sufletul şi din toată inima, neştiind cum să-mi spună că s-au îndrăgostit de mine?

Numai eu să fi rămas blocată în trecut şi să nu-ţi pot uita sărutările şi îmbrăţişările în care sufletul meu pur şi simplu se desprindea de trup pentru a se cuibări în inima ta?

Să fiu numai eu aceea care-şi aminteşte de parcă s-ar fi întâmplat ieri de ziua în care m-ai condus la gară şi ai sfârşit prin a urca şi tu în tren cu mine?

Numai mie să-mi pară rău şi acum, după 17 ani - jumătate din viaţa mea! - că, deşi "depusesei actele la primărie", verighetele noastre nu s-au mai unit în cele din urmă?

Şi să fiu oare numai eu aceea care, după o noapte întreagă în care mi-ai colindat visele şi ai fost atât de aproape de mine încât te-am simţit atât de real, dimineaţa să-mi fie dor nebun de tine şi sufletul să-mi plângă întreaga zi după jumătatea care fusese cândva a lui?

Numai eu să fiu aceea care vrea să rămână blocată în trecut şi să păstreze în suflet amintirea ta, de teamă să nu te piardă?

Aseară am fost din nou împreună, m-ai îmbrăţişat, m-am cufundat în cerul ochilor tăi verzi pe care atât de mult îi mai iubesc încă şi ţi-am şoptit în gând că mi-e atât de dor de tine!! - nu ştiu dacă şi tu m-ai visat sau dacă două suflete atunci când se visează se şi întâlnesc - aşa cum se spune.

Ştiu însă că eu şi azi te mai iubesc: la fel ca ieri, la fel ca-ntotdeauna. Şi fie chiar şi pentru o noapte, sufletul meu a fost fericit pentru cş eu l-am blocat în timp şi aşa a putut fi din nou cu tine!

Cine-a spus că ochii care nu se văd se uită?! Nu ochii care au răscolit cerul sufletului meu de atâtea ori! Nu ochii tăi care pur şi simplu zâmbeau de fericire când ne întâlneam şi care m-au durut atât de tare cu tristeţea lor atunci când ne-am despărţit!

Sunt ochi care au reprezentat întreaga lume la un moment dat în viaţa unui om - aceşti ochi nu se pot uita niciodată! Amintirea lor nu o va şterge nici trecerea timpului, nici furtunile, nici ploile şi nici măcar moartea.

Poate că tu ai fost sufletul meu pereche. Poate că de aceea am rămas blocată în timp alături de ei, ochii tăi.

Poate de aceea ne căutam încă ...

(vineri, 17 aprilie 2009)

Spuneai c-am să te uit ... În care viaţă?

Spuneai c-am să te uit ... În care viaţă?
În care univers nu-mi voi mai aminti
Parfumul tău, şi ochii ... a buzelor dulceaţă
Mă sfarămă şi-acuma în cioburi mii şi mii...

Şi iar mi-e dor de tine, o dată şi-nc-o dată,
De la pământ la Ceruri, la Soare şi-napoi...
Şi mă întreb atunci: cum ai crezut o clipă
Că am să uit de tine? Că am să uit de noi?

Ar fi ca şi cum lumea s-ar pierde în uitare,
Ca mai apoi pustiul să se aştearnă-n noi.
N-aş mai avea nici stele să mai aprind o zare,
Nu ar mai fi nici soare, doar lungi şi triste ploi,

Căci viaţă mi-ai fost mie întâi, şi-apoi iubire.
Eu am trăit prin tine şi-am învăţat să zbor,
Să pot cuprinde-n palme a lumii fericire,
Să fur din soare raze, să pot pluti prin nori.

Şi ţi-am furat surâsul, şi ţi-am furat privirea,
Să pot păstra cu mine în timp fărâma de sublim
A serilor de ieri când am gustat trăirea,
Când eram fericiţi iubind ca doi copii.

Spuneai c-am să te uit ... În care viaţă?
În care univers nu-mi voi mai aminti
Parfumul tău, şi ochii ... a buzelor dulceaţă
Mă sfarămă şi-acuma în cioburi mii şi mii...

(joi, 06 noiembrie 2008)

Filă de jurnal (I)


Ai plecat! Eu am rămas în urma ta privindu-te de la fereastra sufletului meu cum te îndepărtai cu fiecare clipă fără să-ţi întorci măcar o dată privirea spre golul pe care l-ai lăsat în urma ta.
Şi, Doamne, cât de dor mi-e de tine!

Te-am iubit, te iubesc şi te voi iubi mereu aşa cum iubeşti prima stea apărută pe cer, aşa cum iubeşti un nou răsărit, aşa cum iubeşti prima picătură de ploaie care-ţi spală obrajii palizi, aşa cum iubeşti primul fulg de nea care ţi se topeşte în palmă!
Ce trist e să mori din dragoste!

Amintirea ta! Ce să fac eu cu ea? Şi priveşte şi tu cum fiecare săptămânã îmi aruncă pe umerii-mi înconvoiaţi de durere povara uitării. E drept?

Să te uit! Ce lucru imposibil mi se cere acum! Şi cât de straniu mi s-ar fi părut acum câteva luni să mi se ceară! Şi, totuţi, azi trebuie să învăţ să te uit. Să te uit pe tine, frumoasa şi nevinovata mea dragoste la prima vedere, singuraticul şi unicul meu vis pe care am îndrăznit să mi-I ridic după ani de zile! Şi dacă voi pica examenul ăsta, ce se va alege de mine?

Închipuie-ţi! Şi eu care vroiam să-i dau apusului numele tău!
Închid ochii. Aş vrea ca totul să se termine. Dar cum? Cum să-mi şterg din memorie zile, melodii, locuri, seri? Cum să te uit?

La răscruce de vânturi! Ce tare doare curentul care te izbeşte violent peste obraji!

Închisă între cei patru pereţi ai camerei mele, am crezut că noaptea mă va îngropa în întunericul ei, dar a doua zi soarele a răsărit din nou şi atunci am ştiut că viaţa mea va continua şi că va trebui să învãţ să mi-o trăiesc tristă şi goală aşa cum a rămas acum când tu nu mai eşti cu mine.

Se spune că şi infinitul are o limită. Eu ... când voi înceta să mai pierd?

(miercuri, 8 octombrie 1977)

Nu-mi cere sa uit....


Nu-mi cere sa uit. Ma doare tacerea
Si luna ce stele in noapte imi sfarma.
Ma-ngana trecutul si murmur de vise
Ce viata trecand peste noi le destrama.

Si dor mi-e de soare si valuri de soapte,
De ale noptii crenele de vise -
Cad ingeri furati de aripi si zambet de ape
Mi-apasa cu toate privirile-mi ninse.

Si cum sa pot oare in cer sa-mi asez
Un licar de zambet ce-mi dainuie-n suflet,
Sa nu mi-l ia noaptea, sa nu il mai pierd
Cand zorii ma-ngana cu totii-ntr-un cantec?

Si cum sa fur raze din luna trufasa,
Sa imi pot cladi un ametist de vise
Si-apoi sa pasesc fara teama prin viata
Ca norii n-au sa-mi mai ude ploapele ninse?

Si dor mi-e de trairea de ieri, cand fugara,
Aroma iubirii se cuibarea in suflet.
Cad ingeri uitati de tacere si iara
Ma mustra lumina inchisa-ntr-un sipet.

Dar ziua se ridica la ceruri si iata
Mai trece o noapte de dor si suspine.
Cad fluturi din soare si imense coloane
In suflet se-nalta de dorul de tine.

(17 Sept. 2010)

E ca şi cum


E ca şi cum văzduhul s-ar fi desprins în două
Şi norii de mătase căzut-au din înalt…
E ca şi cum deşertul adună-n frunze rouă
Şi plouă, dar nisipul rămâne tot uscat.

E ca şi cum trecutul răsare din ruine
Şi-mi este dor de visul ce l-am crezut uitat.
Şi iar mă doare noaptea ce stelele-mi apune
Trişti îngeri fără aripi de vină m-au spălat.

E ca şi cum întregul ar fi lipsit de-o coardă
Să-i fie dat ca-n vreme s-o caute mereu…
Şi iar mi-e dor de tine, aşa ca altădată,
Când mai visam că-n lume suntem doar tu şi eu.

(vineri, 9 februarie 2001)

Drum spre stele

Lasă-mi sufletul să bată
La tărâmul adormirii
Să se lepede odată
De fioarele iubirii

Să renască din tăcere,
Să colinde-albastra zare,
Să se-nalţe-ncet spre ceruri
Şi-apoi să coboare-n mare.

Şi mai lasă-mi răsăritul
Norii grei să mi-i răsfire,
Să mă ude ploaia caldă,
Stropii ei să mă aline,

Să mă curăţe de vise,
De durere şi păcate.
Şi să mă ridic spre stele
Cu greşelile iertate.

(sâmbătă, 10 august 2002)

Dor de tine

Cum să striveşti în palme stele,
Când lacrima îşi spune ruga?
Cum să nu cânţi, când de durere
Apusul îşi sărută umbra?
Şi cum să zbori, când curcubeul
Născut din rouă şi tăcere
În noapte îşi culege eul
Din zbuciumul fiinţei mele?

Cum poţi să râzi, când visul plânge?
Şi cum să dormi, când ziua doare?
Cum să-nţelegi când viaţa-ţi strânge
Apocalips de dor şi mare?
Şi cum să crezi în Cer şi-n Oameni
Când sufletul dezminte firea?
Cum să iubeşti, când din iubire
Azi strângi la piept doar risipirea?

Cum să fii bun, când totul minte?
Cum să mai ierţi, când totul doare?
Cum poţi să uiţi şoapta fierbinte
Rostită-ntr-un altar de soare?
Şi cum să ceri nemărginirii
Să îţi arate-n larg hotarul
Când nu-i poţi spune fericirii
Că vrei să îţi alunge-amarul?

Cum să te strig, când eşti departe?
Cum să-ţi sărut în vis privirea,
Când tu te temi că zori deşarte
Ţi-aştern în braţe amăgirea?
Şi cum să-ţi spun că doru-n mine
Nu minte şi nici nu trădează
Când tu, tăcut, te-nchizi în tine
Şi nu simţi noaptea că visează?

Cum să te chem, când ştiu că-n noapte
Nu vrei s-auzi a mea chemare...
Cum să nu cad, când eu din şoapte
Nu pot să-nalţ un vis spre soare?
Şi te iubesc aşa cum omul
Iubeşte doar o dată-n viaţă!
Dar eu iar pierd… Şi risipirea
Îngroapă stropii de speranţă.

(luni, 7 iulie 1997)

Destine


M-am abandonat îngerilor
Când stelele mi le-ai aruncat de pe boltă
Şi mi-ai lăsat în suflet să-mi mocnească
Văpaia amintirilor.

Te port şi-acum cu mine,
Într-un loc aparte al inimii mele
Şi nu ştiu cum, şi nici de ce,
Atâţia ani nu au putut şterge de-acolo
Amintirea ta.

Parcă mai ieri mă cuprindeai în braţe
Şi mă-nvăţai mistuitorul tău sărut
Pentru ca şi acum, după atât amar de vreme,
Să-i mai simt pe buze
Apăsarea.

În braţele-mi deschise am mai cuprins o noapte
În care sufletul meu l-a căutat pe-al tău
Pentru ca măcar în lumea viselor
Să mai poată fi o singură dată
Împreună.

„Peste prima iubire se trece greu,
dar niciodată nu se uită!"

(marţi, 19 septembrie 2006)

Cât te-am iubit

Cât te-am iubit, numai eu ştiu...
În nopţile când dam crezare
Acelor vise de smarald
Ce norii mi le-au şters în mare,

Când nopţi întregi, chiar de am vrut,
Nu am putut ochii-a închide,
Când îngeri zeci am ars pe rug
De-atât amar şi dor de tine!

Şi cât aş vrea o clipă doar
Timpu-napoi să pot întoarce...
Mi-e sufletul de stele ars,
Căzute din înalt cu toate!


(joi, 28 septembrie 2006)

Cândva, undeva, ceva

Şi…
Nu am crezut că violetele
Îşi vor revărsa vreodată
Amurgul în sufletele noastre.
Şi am trecut prin viaţă
Cu Dragostea de mână,
Cântând, în paşi de vals,
Eu şi dragostea ta.
Şi-am răsărit dinspre Apus,
Crezând că voi putea schimba o lume...
În castelul de dor al nopţii însă,
Ultimele lacrimi se oglindeau în stele
Şi se credeau picături de iubire.
Şi atunci…
M-a risipit, m-am adunat,
M-ai risipit printre nisipuri de gheaţă.
Comete şi stele chicotesc sub pământ.
Sunt gânduri, sunt vise, sunt clipe,
Înscrise în inimi de piatră,
Culese în iarnă, iubite de vânt.
M-am ridicat să mă aplec,
M-am aplecat să mă înclin,
Dar zările se risipiseră toate…
Şi-am alergat în vis
Şi m-am trezit plângând,
Lângă o floare strivită de noapte.

(joi, 16 noiembrie 1995)

Căderea îngerilor

Heruvimi reci şi trişti
Ca visele mele uitate,
Apocaliptice umbre rămase tăcute
Departe de inimi uzate
Şi stele sorbind cu nesaţ strălucirea
Cerului înecat în apusuri.
Gânduri născute din foşnete moarte
Şi zboruri pierdute-n abisuri.
Pe toate le strâng, le adun ca nebună
La pieptu-mi pustiit de tăcere…
Mi-e cântecul mut ca lebăda moartă,
Mi-e ochiul străin de durere.
Şi-aş vrea să mai pot azi cuprinde în braţe
Nemărginirea uitată de vreme.

Lacrimi fierbinţi şi sorbite
De buze mereu însetate,
Priviri fără ţel şi rănite
De orizonturi deşarte,
Gânduri rostite-n tăcerea târzie
De flacăra iubirii trecute,
Cad din înalt alţi şi alţi îngeri
De prea multe aripi pierdute -
Iar eu, copilă nebună,
Îi prind, îi culeg ca pe-o floare…
Mi-e sufletul mort fără vise,
Mi-e zâmbetul şters fără soare.
Şi tot n-am învăţat că-n viaţă pustiul
E unic şi moarte – nu are…

Luceferi plânşi şi căzuţi
Ca zborul meu lin peste lume,
Sărutări ruginite de vreme
Rămân dintr-un fals fără nume.
Şi îngerii-mi goi de veşminte furate
Arse de minciuni şi trădare
Cad încă o dată din visele mele
Şi-ncet se îneacă în mare.
Şi eu, cu sufletul veşted,
Privesc cum mai vine o noapte…
Mi-e cerul rămas fără stele,
Mi-e inima răvăşită de şoapte.
Şi nici nu mai ştiu de ce astăzi iubirea
Păstrează speranţe uitate.

(luni, 27 octombrie 1997)

Apus târziu

Nu vreau să plâng! Nu vreau să gust tristeţea!
Mi-e visul gol când nu eşti lângă mine.
Din seri de mai eu am cules blândeţea
Să pot trăi o viaţă doar cu tine.

Cu ochi de stea apusul îmi şopteşte
Să nu mă pierd tăcută în a ta iubire.
Dar cum să cred că dorul tău răneşte
Când eu vreau doar un strop de fericire?

Te-am căutat prin nopţi atât amar de vreme
Şi te-am găsit uitat pe-un colţ de stea polară.
Am învăţat atunci de tine-a nu mă teme
Şi-am împărţit cu tine tristeţea mea amară.

Eu am visat prea mult că pot cuprinde-n braţe
Sărutul cald al stropilor de rouă
Şi m-am învăluit în nouri de mătase
Crezând că pot culege o iubire nouă,

Dar n-am ştiut că cerul e mare pentru mine,
Că dorul meu cel trisit e sfâşiat de stânci.
Şi-am adunat pierdută în braţele-ţi străine
Dureri de curcubeu, prăpăstii prea adânci.

Şi cum să râd, când viaţa mă răneşte?
Şi cum să cânt, când visul tău mă doare?
Şi cum să plec, când cerul tău doreşte
Să-ţi fiu pribeag tăcut apus târziu de soare?

Nu vreau decât un strop de fericire
Să pot zâmbi şi eu măcar o dată-n viaţă.
Dar cum să zbor, când nu pot fi cu tine
Nici chiar în visul meu pierdut de dimineaţă?

(sâmbătă, 20 aprilie 1997)

A doua toamnă

Priveşte: în mine a venit
Pentru a doua oară toamna.
Vremea îmi plânge-afar’ tristeţea
Şi sufletu-mi e ud.
Mi-e frig ... şi ploaia mă răneşte,
Şi-aş vrea să plâng,
Să dorm,
Să uit...
Şi-aş vrea să plec,
S-alerg prin lumea mare
Să uit de tine, de mine,
De-amândoi,
Să uit că niciodată –
Nici astăzi şi nici mâine –
Tu nu ai să-mi mai vii
O clipă înapoi.
Să uit că ai plecat şi c-ai luat cu tine
Şi vara mea, şi luna, şi florile-mi şi tot,
Tot ce mi-ai dat cândva –
Că mi-ai lăsat furtuna,
Şi norii grei, şi trăsnet,
Şi viscole, şi ploi.
Mi-e frig şi-aş vrea să simt
Pentr-un minut căldura,
Să mă apropii iar cu drag
La pieptul tău.
Dar ştiu că niciodată
Nici zâmbet, nici privirea-ţi
Nu le voi mai avea –
Şi nici sărutul tău.
Afară plouă greu şi-n mine
A coborât pentru a doua oară,
Doar într-un singur an,
Iar toamna...
Şi plâng, şi cad, şi strig,
Şi-mi este frig ...

(octombrie 1993)