Nu-mi cere să uit. Mă doare tăcerea
Şi luna ce stele în noapte îmi sfarmă.
Mă-ngână trecutul şi murmur de vise
Ce viaţa trecând peste noi le destramă.
Şi dor mi-e de soare şi valuri de şoapte,
De ale nopţii crenele de vise -
Cad îngeri furaţi de aripi şi zâmbet de ape
Mi-apasă cu toate privirile-mi ninse.
Şi cum să pot oare în cer să-mi aşez
Un licăr de zâmbet ce-mi dăinuie-n suflet,
Să nu mi-l ia noaptea, să nu îl mai pierd
Când zorii mă-ngână cu toţii-ntr-un cântec?
Şi cum să fur raze din luna trufaşă,
Să îmi pot clădi un ametist de vise
Şi-apoi să păşesc fără teamă prin viaţă
Că norii n-au să-mi mai ude ploapele ninse?
Şi dor mi-e de trăirea de ieri, când fugară,
Aroma iubirii se cuibărea în suflet.
Cad îngeri uitaţi de tăcere şi iară
Mă mustră lumina închisă-ntr-un sipet.
Dar ziua se ridică la ceruri şi iată
Mai trece o noapte de dor şi suspine.
Cad fluturi din soare şi imense coloane
În suflet se-nalţă de dorul de tine.
(vineri, 17 Sept. 2010)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu