Lasă-mi sufletul să bată
La tărâmul adormirii
Să se lepede odată
De fioarele iubirii
Să renască din tăcere,
Să colinde-albastra zare,
Să se-nalţe-ncet spre ceruri
Şi-apoi să coboare-n mare.
Şi mai lasă-mi răsăritul
Norii grei să mi-i răsfire,
Să mă ude ploaia caldă,
Stropii ei să mă aline,
Să mă curăţe de vise,
De durere şi păcate.
Şi să mă ridic spre stele
Cu greşelile iertate.
(sâmbătă, 10 august 2002)
