Viscolind alte chemări

Adorm cu tine-n gând şi dincolo de noapte
Adun în palme stele, adun în suflet mări,
Mi-e dor de ochii tăi, de ale tale şoapte-
Hai, strânge-mă în braţe şi şterge-mi depărtări

Şi-nvaţă-mă s-ascund în palme Luna-ntreagă
Să nu mă mai privească-n noapte cum alerg
Prin albe risipiri de vise-ndepărtate
Şi cum arzând clădesc din lut alte chemări.

Tu nu îmi mai eşti zbor mai bine de o viaţă.
Mi-ai pus în braţe dorul, te-ai prelungit în nori
Şi mi-ai lăsat furtuna de gânduri ce apasă
Şi-n noapte-mi viscoleşte tot cerul meu de flori

Şi-mi plouă cu petale uscate şi-ngheţate
Şi-mi şuieră acorduri de ploaie şi tăcere.
Am să îmi pun tot dorul în vise ferecate
Şi am să şterg câmpii de dor uitat de vreme

Şi am să-ntorc tăcută o filă de poveste
În care-mi erai cânt, în care-ţi eram zbor.
Azi suntem ca-ntr-un basm cu-a fost şi nu mai este...
Doi simpli trecători prin viaţă visători.

(luni, 22.12.2014)

Sertarul cu vise

Nici eu nu vreau să-mi fie dor de tine
Şi să m-afund în ierni grele de dor,
Să tot privesc cum ninge peste mine
Cu amintiri şi vise care vor

Să te mai ţină-aici o viaţă şi-nc-o viaţă...
Însă tu pleci făr-a privi-napoi.
Mai trece-o zi, mai trece-o dimineaţă
Şi iară vii şi dori cât pentru doi.

De ce vrei tu să-mi viscoleşti lumina
Şi să îmi arzi iubirea iar şi iar,
De ce îmi plângi şi Soarele şi Luna
Şi stelele-mi închizi pe toate-ntr-un sertar

De dor de vise dulci de altădată
Când alergam desculţi prin valul verii,
Când înfloream toţii vişinii de gheaţă
Şi când topeam tot doru-nstrăinării

Şi mă lăsai să mă cufund în tine
Cu suflet, cu iubire, cu vise şi cu tot
Şi mă-nvăţai cum să clădesc o lume
În care tu-mi erai şi prinţ şi cerşetor?

Afară este-o nouă dimineaţă...
Da, iarăşi te-am visat şi mi-a fost dor
De zâmbetul de cer din altă viaţă
Când strângeam lumea-n braţe fără vreun praf de nor.

(luni, 22.12.2014)

Urme de parfum

Trecerea timpului ne macină paşii.
Purtăm ades cu noi aceleaşi amintiri.
Mi-e dor de visul tău ce l-am gustat o clipă.
Mai lasă-mă să-ţi gust acele dulci priviri.

Ecoul zilei de ieri cimentează trăirea.
Fiorul primului sărut îl mai simt şi-acum.
Şi ştiu că te iubesc cât stelele şi luna
Desprinse de pe cer, culcate-ntr-un album.

Fotografii de ieri ne-aduc astăzi aminte
Cât ne-am iubit atunci, cât ne iubim acum.
Te simt mereu aici, te port mereu cu mine
Şi-n urmă lăsăm urme suave de parfum.

(marţi, 20 aprilie 1999)

Trezire

M-am trezit cu tine-n gând
Şi-am vrut să fur din ceruri luna.
Din nori cad îngeri trişti plângând.
Să pot să-i prind, întins-am mâna.

Dar am rămas cu trupul gol
Rănit de zări aprinse-n noapte.
Umbrit de cârduri de cocori,
Udat de ploi şi stinse şopate.

Şi-am adormit la braţul vremii
Şi am crezut uitată marea.
Trec vise reci iar pragul serii
Şi-n braţe am cuprins uitarea.

Şi am visat o altă lume
Apusă ieri, astăzi uitată.
Cu nouri toţi purtând un nume,
Cu flori de stele fără şoaptă.

Şi iar m-am ridicat din noapte
Şi iar m-am dăruit uitării.
Din vise mi-am clădit palate,
Din şoapte-am pus iar valuri mării

Şi cerul l-am spoit cu-albastru.
De stele-am agăţat iar luna
Şi din prea auriul astru
Vreau doar o rază – numai una.

(marţi, 5 noiembrie 2002)

Tăceri de stea

Îmi pare rău ca n-am să pot avea
Ai tăi ochi negri prea plini de idile
Şi este trist că peste soarta mea
Ninge mereu. Mi-e tare dor de tine!

E noapte iar şi-ncet se adânceşte
În mine golul tăcerilor de stea.
Nu pot avea ce inima-mi doreşte
Şi n-am nici vise. Aşa e lumea mea.

Nu pot gusta din cupa fericirii.
Probabil am greşit şi astăzi nu mai ştiu.
Şi-aş vrea să rup din prea plinul iubirii
Doar o petală să pot să îţi fiu

Şi dor, şi-apus, şi răsărit, şi noapte,
Să cânt, să plâng, să râd de-această viaţă
Uitată în amurg ca visul unei şoapte,
Purtată peste timp pe-un palid fir de aţă.

Nu mă-ntreba de ce nefericirea
Mă însoţeşte peste tot în viaţă.
Nu-i vina mea. Cum nu-i nici nemurirea
Un simplu vis pribeag de dimineaţă.

(sâmbătă, 7 decembrie 1996)

Suflet imaculat

E seara în amurg…
Din nou te voi pierde printre umbre,
Din nou voi tresări
La fiecare foşnet ascuns de gând.
Am obosit să tot joc acest stupid rol
În care întotdeauna pierd,
Niciodată nu te pot găsi,
Nu te pot deosebi de umbre…
Am obosit să mă tot găsească
Lumina lunii
Cu mâna întinsă
Cerşindu-ţi iubirea
Mai umilă
Ca ultimul cerşetor
Al străzii…
Mă dor visele,
Mă dor norii,
Mă ucide noaptea,
Mă îngheaţă luna,
Mă sufocă întunericul…
Unde a dispărut soarele?
Cum de am naufragiat
Când marea a fost tot timpul
Atât de calmă?
Mi-e atât de dor de tine!
De ce m-ai risipit din nou?

(vineri, 10 decembrie 1993)

Stuck in the past (blocată în trecut)

Numai eu mă simt şi acum "rămasă în trecut"? Numai mie să-mi fie dor de iarba aceea verde, ca de poveste, din acel 23 August la Dunăre? Numai mie să-mi fie dor de ochii aceia care vorbeau verzi şi uscate şi mă făceau să râd din tot sufletul şi din toată inima, neştiind cum să-mi spună că s-au îndrăgostit de mine?

Numai eu să fi rămas blocată în trecut şi să nu-ţi pot uita sărutările şi îmbrăţişările în care sufletul meu pur şi simplu se desprindea de trup pentru a se cuibări în inima ta?

Să fiu numai eu aceea care-şi aminteşte de parcă s-ar fi întâmplat ieri de ziua în care m-ai condus la gară şi ai sfârşit prin a urca şi tu în tren cu mine?

Numai mie să-mi pară rău şi acum, după 17 ani - jumătate din viaţa mea! - că, deşi "depusesei actele la primărie", verighetele noastre nu s-au mai unit în cele din urmă?

Şi să fiu oare numai eu aceea care, după o noapte întreagă în care mi-ai colindat visele şi ai fost atât de aproape de mine încât te-am simţit atât de real, dimineaţa să-mi fie dor nebun de tine şi sufletul să-mi plângă întreaga zi după jumătatea care fusese cândva a lui?

Numai eu să fiu aceea care vrea să rămână blocată în trecut şi să păstreze în suflet amintirea ta, de teamă să nu te piardă?

Aseară am fost din nou împreună, m-ai îmbrăţişat, m-am cufundat în cerul ochilor tăi verzi pe care atât de mult îi mai iubesc încă şi ţi-am şoptit în gând că mi-e atât de dor de tine!! - nu ştiu dacă şi tu m-ai visat sau dacă două suflete atunci când se visează se şi întâlnesc - aşa cum se spune.

Ştiu însă că eu şi azi te mai iubesc: la fel ca ieri, la fel ca-ntotdeauna. Şi fie chiar şi pentru o noapte, sufletul meu a fost fericit pentru cş eu l-am blocat în timp şi aşa a putut fi din nou cu tine!

Cine-a spus că ochii care nu se văd se uită?! Nu ochii care au răscolit cerul sufletului meu de atâtea ori! Nu ochii tăi care pur şi simplu zâmbeau de fericire când ne întâlneam şi care m-au durut atât de tare cu tristeţea lor atunci când ne-am despărţit!

Sunt ochi care au reprezentat întreaga lume la un moment dat în viaţa unui om - aceşti ochi nu se pot uita niciodată! Amintirea lor nu o va şterge nici trecerea timpului, nici furtunile, nici ploile şi nici măcar moartea.

Poate că tu ai fost sufletul meu pereche. Poate că de aceea am rămas blocată în timp alături de ei, ochii tăi.

Poate de aceea ne căutam încă ...

(vineri, 17 aprilie 2009)