Nu vreau să plâng! Nu vreau să gust tristeţea!
Mi-e visul gol când nu eşti lângă mine.
Din seri de mai eu am cules blândeţea
Să pot trăi o viaţă doar cu tine.
Cu ochi de stea apusul îmi şopteşte
Să nu mă pierd tăcută în a ta iubire.
Dar cum să cred că dorul tău răneşte
Când eu vreau doar un strop de fericire?
Te-am căutat prin nopţi atât amar de vreme
Şi te-am găsit uitat pe-un colţ de stea polară.
Am învăţat atunci de tine-a nu mă teme
Şi-am împărţit cu tine tristeţea mea amară.
Eu am visat prea mult că pot cuprinde-n braţe
Sărutul cald al stropilor de rouă
Şi m-am învăluit în nouri de mătase
Crezând că pot culege o iubire nouă,
Dar n-am ştiut că cerul e mare pentru mine,
Că dorul meu cel trisit e sfâşiat de stânci.
Şi-am adunat pierdută în braţele-ţi străine
Dureri de curcubeu, prăpăstii prea adânci.
Şi cum să râd, când viaţa mă răneşte?
Şi cum să cânt, când visul tău mă doare?
Şi cum să plec, când cerul tău doreşte
Să-ţi fiu pribeag tăcut apus târziu de soare?
Nu vreau decât un strop de fericire
Să pot zâmbi şi eu măcar o dată-n viaţă.
Dar cum să zbor, când nu pot fi cu tine
Nici chiar în visul meu pierdut de dimineaţă?
(sâmbătă, 20 aprilie 1997)
