A doua toamnă

Priveşte: în mine a venit
Pentru a doua oară toamna.
Vremea îmi plânge-afar’ tristeţea
Şi sufletu-mi e ud.
Mi-e frig ... şi ploaia mă răneşte,
Şi-aş vrea să plâng,
Să dorm,
Să uit...
Şi-aş vrea să plec,
S-alerg prin lumea mare
Să uit de tine, de mine,
De-amândoi,
Să uit că niciodată –
Nici astăzi şi nici mâine –
Tu nu ai să-mi mai vii
O clipă înapoi.
Să uit că ai plecat şi c-ai luat cu tine
Şi vara mea, şi luna, şi florile-mi şi tot,
Tot ce mi-ai dat cândva –
Că mi-ai lăsat furtuna,
Şi norii grei, şi trăsnet,
Şi viscole, şi ploi.
Mi-e frig şi-aş vrea să simt
Pentr-un minut căldura,
Să mă apropii iar cu drag
La pieptul tău.
Dar ştiu că niciodată
Nici zâmbet, nici privirea-ţi
Nu le voi mai avea –
Şi nici sărutul tău.
Afară plouă greu şi-n mine
A coborât pentru a doua oară,
Doar într-un singur an,
Iar toamna...
Şi plâng, şi cad, şi strig,
Şi-mi este frig ...

(octombrie 1993)