ÎN INIMA LOS ANGELES-ULUI
Omagiu planetar pentru Michael Jackson
Copleşitor. O zi infernală, din toate punctele de vedere. O despărţire greu de acceptat, greu de imaginat cu numai câteva săptămâni în urmă. Lunea viitoare, la 13 iulie, Michael Jackson, cel care a visat să rămână copil, pentru că n-a ştiut ce este copilăria, urma să ne (în)cânte din nou.
de Anca Aldea
Marina Constantinoiu
Pregătise un mega-turneu. Aşa cum "mega" a fost cuvântul care l-a însoţit în cariera sa de muzician. Şi acest turneu de revenire ar fi trebuit să fie tot "mega". Ceva, încă nu ştim ce, a scurcircuitat planurile şi l-a luat pe Michael dintre ai săi, când părea că este mai pregătit ca niciodată pentru a reveni pe scenă.
N-A CUNOSCUT COPILARIA, ŞI-A CONSTRUIT-O
L-a smuls nu numai de lângă tatăl care l-a împins spre scenă, furându-i copilăria, nu doar de lângă mama sa, care acum se luptă pentru custodii şi avere, nu doar de lângă cei trei copii ai săi, care au crezut, pentru o fracţiune de secundă, că "tati o face pe mortul, se joacă", nu doar de lângă fraţii lui, alături de care a cântat în copilărie, ci de lângă toţi ceilalţi, pentru care, poate, a fost mai important decât a fost pentru unii dintre membrii familiei sale.
Pentru că Michael a fost un model, Michael a fost al nostru, un deschizător de drumuri din multe puncte de vedere. Unii spun, poate nu fără un sâmbure de adevăr, că fără un Michael Jackson n-am fi avut azi un Barack Obama. Prin muzica lui, prin ambiţia lui de a fi omul-spectacol, de a se dărui total, Michael a însemnat enorm pentru muzică, pentru industria divertismentului, pentru America, pentru populaţia ei de culoare, pentru civilizaţie, pentru acceptare, pentru lume.
MISIUNE
Omagiul pentru Michael Jackson nu putea fi, din aceste motive, decât unul planetar. Să-l urmăreşti, dar să fii şi în situaţia de a-l relata, este un chin. Tehnologiile moderne dau o dimensiune greu de măsurat acestui ultim omagiu adus lui Michael Jackson şi care, în aparenţă, s-a desfăşurat la Los Angeles, la 07.07.2009...la...fix 7 ani după ce Michael îşi scria testamentul, dar în realitate s-a desfăşurat în casele fiecăruia dintre noi, în sufletul fiecăruia dintre cei care a ştiut să-i aprecieze valoarea, pe monitoarele computerelor din casa sau biroul fiecăruia dintre noi, pe telefonul mobil, pe reţelele de socializare, pe ecranele instalate în pieţe publice, pe ziduri care vor purta mesajele adresate regelui pop.
MICHAEL A FĂCUT RATING ÎNCA O DATĂ
Un rating de Cartea Recordurilor, pe care-l merita cât a fost în viaţă.
Omagiul planetar în memoria lui Michael Jackson a debutat la Los Angeles, în faţa sicriului său, depus la Staples Center în urma unei decizii de ultim moment, printr-un mesaj din partea liderului sud-african Nelson Mandela şi a unui alt mesaj, din partea cântăreţei Diana Ross, înaintea intrării în scenă a numeroaselor staruri invitate la ceremonia publică.
Nelson Madela, într-un mesaj dat citire de cântăreţul Smokey Robinson, în faţa asistenţei de la Staples Center, a prezentat condoleanţe familiei îndoliate şi a afirmat că Michael Jackson era "un gigant şi o legendă", potrivit AFP.
PREA GREU, SA POATĂ FI ACOLO
La rândul său, Diana Ross a declarat în mesajul său adresat lui Michael Jackson: "Vreau să ştii că, în ciuda faptului că nu sunt aici, la Staples Center, sunt aici cu inima mea". Michael Jackson era "o parte dragă din lumea mea, o parte din viaţa mea", a adăugat Diana Ross, omul despre care se spune că Michael s-a simţit cel mai apropiat şi căruia, de altfel, i-a şi încredinţat dificila sarcină de a avea grijă de cei trei copii ai săi, în cazul în care mama sa, Katherine, în vârstă de 79 de ani, este în incapacitate de a face acest lucru.
După câteva minute, un cor a început să cânte "Aleluia", în timp ce sicriul aurit al cântăreţului, acoperit de flori roşii, era transportat în faţa scenei, în aplauzele unui public extrem de disciplinat şi copleşit de emoţia evenimentului, înainte ca Mariah Carey să intoneze "I'll be there", unul dintre primele hituri ale lui Michael Jackson.
LÂNGA FANI
Sicriul a sosit în jurul orei 09:50 locale (19:50, ora României) la Staples Center, unde era aşteptat de 11.000 de fani invitaţi la eveniment. Coroane imense de flori ornau scena, iar în spatele acesteia trona un imens afiş al artistului, cu o figură surâzătoare, parcă ieşind din umbră, având inscripţionate cuvintele:"În memoria emoţionată a lui Michael Jackson, 1958-2009".
Invitaţii au primit un program cu fotografiile starului şi mesaje din partea apropiaţilor săi şi a familiei sale. "Tu ţi-ai făcut treaba aici, Michael, ne-ai distrat şi încântat ani de-a rândul şi nu cred să fi fost ceva mai bun pe care să-l fi putut face pe Pământ", scrie una dintre surorile lui Michael, LaToya Jackson.
Zona din jurul Staples Center a fost închisă de poliţie, dar aceasta nu a împiedica mulţimea de a se aduna acolo, circa 50.000 de oameni aflându-se acolo, potrivit primelor aprecieri.
LA CIMITIR
Ceremonia a început după serviciul funerar privat care s-a desfăşurat la cimitirul Forest Lawn, care a durat circa o oră. Sicriul cu corpul neînsufleţit al "regelui pop" a părăsit cimitirul Forest Lawn la ora 09:20 locală (19:20, ora României), în mijlocul unui convoi de limuzine negre care transportau familia şi apropiaţii săi la Staples Center. Cortegiul funerar a fost format din zece limuzine şi a fost sponsorizat de Range Rover şi Rolls Royce.
FANII, PREZENŢI DE LA PRIMA ORA
Potrivit imaginilor difuzate de televiziunile americane, serviciul funebru a avut loc în "Sala Libertăţii" a cimitirului, o sală cu 1.200 de locuri, ridicată printre mormintele mai multor legende ale cinematografiei, de la Bette Davis, la Fritz Lang, via Buster Keaton. "Este, probabil, cel mai mare eveniment pe care l-am organizat de la Jocurile Olimpice din 1984" de la Los Angeles, a comentat pentru CNN şeful poliţiei locale (LAPD), William Bratton.
Încă de la primele ore ale dimineţii, fanii s-au adunat în cartierul în care se află Staples Center, arborând numeroase mesaje de omagiere a starului muzicii pop, promiţând, majoritatea, că Michael nu va fi uitat. Un titlu de presă, însă, spune mai mult decât orice:"Niciodată nu poţi spune adio" unui astfel de om. Cât de adevărat! Poate şi de aceea a fost atât de încărcat de emoţie şi de înălţător.
Gospelul interpretat la început de cântăreţul Lionel Richie, speech-urile pline de căldură ale apropiaţilor săi, naturaleţea din vorbele lui Brooke Shields, totul parcă a concurat la reuşita omagierii lui Michael. Un simbol: o inimă uriaşă, roşie, purtând cuvintele:"Te iubim, Michael", a fost instalată în faţa Staples Center.
MAI MULT DECAT OMAGIU
Prevăzută să dureze o oră şi jumătate, ceremonia a depăşit timpul prevăzut în program. În finalul ceremoniei, familia a urcat pe scenă şi, împreună cu mai mulţi interpreţi, au cântat celebrul "We are the World" (compus de Michael Jackson şi Lionel Richie) şi apoi "Heal the World" (compus de Michael Jackson). Unul dintre fraţii lui Michael, Jermaine, a mulţumit asistenţei, vădit copleşit de emoţie, pentru participarea la ceremonie.
Retransmisă în direct de sute de televiziuni şi de mai multe site-uri Internet din întreaga lume, aceasta a atras sute de milioane de spectatori, aşa cum a fost cazul altor personalităţi ale planetei dispărute dintre noi, cum ar fi prinţesa Diana.
UN TATA, O FETIŢA, O FAMILIE
"Cel mai bun tată pe care ţi-l poţi imagina", asta a fost Michael Jackson pentru fiica sa, Paris. Cât de greu îi este unui biet copil să-şi ia adio de la părinte numai cei care au trăit această durere ştiu. Cât de greu îi este lumii să renunţe la Michael, asta vom vedea. Dacă se va întâmpla.
Cel mai mare eveniment online
Chiar plecat dintre noi, Michael Jackson continuă să înregistreze noi recorduri. Moartea lui a generat un trafic uriaş pe net, iar ceremonia de adio, transmisă de televiziuni şi pe site-uri internet, ar putea fi cel mai mare eveniment urmărit online, atrăgând mai mulţi internauţi decât învestirea preşedintelui SUA, Barack Obama. Pe Facebook, utilizatorii au putut să-şi comunice impresiile chiar în timpul transmisiei ceremoniei funerare pe CNN Live, ABC sau site-urile E! Online, relata ieri Softpedia.com.
Pagina dedicată lui Michael Jackson de pe Facebook a atras 6,5 milioane de fani, depăşind ca popularitate pagina fanilor lui Obama. Peste 80.000 de versiuni virtuale ale faimoasei mănuşi a lui Michael Jackson au fost trimise în dar membrilor Facebook. La o săptămână de la decesul megastarului, milioane de persoane au vizitat canalul Michael Jackson dedicat pe YouTube.
La rândul său, ABC News arăta că, din momentul aflării tragicei ştiri, numărul de oameni care au intrat pe net a fost atât de mare, încât aproape toate site-urile importante de ştiri, de căutare şi de socializare au cedat într-un moment sau altul. În zilele următoare, fanii au căutat informaţii, au ascultat muzică şi au schimbat opinii ori amintiri despre Michael, înregistrându-se noi recorduri de trafic şi descărcări.
"A fost un eveniment global. Impactul a fost simţit în întreaga lume în acelaşi moment, un moment care a făcut ca absolut oricine din lume să intre pe Web", a spus Peter Cashmore, fondatorul blogului Mashable. "Cu toate că şi alte celebrităţi au murit în acea săptămână, nici una nu a avut acest răspuns internaţional", a subliniat el.
CIFRELE CARE "FAC ŞTIREA"
9,8 millioane - Numărul căutărilor pentru termenii "Michael" şi "Jackson" pe principalele 25 de motoare de căutare, site-uri de ştiri şi socializare până la 27 iunie, potrivit Compete, firmă de analiză Web.
6 millioane - Numărul aproximativ de fani din grupul "Michael Jackson" de pe Facebook, până duminică seară. În mai puţin de o oră de la confirmarea morţii megastarului, peste 500 de grupuri în memoria artistului au apărut pe Facebook. Duminică seară, pagina fanilor RIP Michael Jackson a atras peste 3,5 milioane de admiratori.
2,6 millioane - Numărul total al descărcărilor din muzica lui Michael Jackson şi a grupului Jackson 5 în săptămâna care a urmat decesului marii vedete, conform Nielsen's SoundScan. În săptămâna anterioară, fuseseră doar 48.000 de descărcări. A fost prima oară când s-a vândut peste un milion de cântece descărcate într-o singură săptămână, potrivit Billboard. Gene Munster, analist Apple la Piper Jaffray, estimează că, în trei săptămâni de la moartea lui Michael Jackson, numai iTunes va înregistra 14-15 milioane de descărcări cu melodiile "Regelui muzicii pop".
1,6 millioane - Numărul înregistrărilor online pentru bilete la ceremonia funerară de marţi de la Staples Center din Los Angeles, potrivit familiei Jackson.
800.000 - Numărul click-urilor date în zece minute pe ştirea de pe front page-ul Yahoo, "Michael Jackson, dus rapid la spital". A fost ştirea cu cel mai mare număr de click-uri înregistrat vreodată pe Yahoo.
422.000 - Numărul albumelor solo ale lui Michael Jackson vândute în săptămâna de după moartea artistului, potrivit Billboard.
100.000 - Numărul cântecelor lui Michael transmise prin MySpace la fiecare 10 minute în orele care au armat morţii sale, conform publicaţiei economice AdWeek.
66.500 - Numărul mesajelor care au conţinut "Michael Jackson"
trimise în seara de 25 iunie pe Twitter, până când reţeaua a "crăpat", potrivit blogului Mashable.
65.000 - Numărul mesajelor text pe secundă trimise pe reţeaua AT&T, cel mai mare număr din istoria acesteia. Până atunci, traficul normal de SMS-uri era de circa 40.000 de mesaje.
Mihaela Mătăchiţă
WE ARE THE WORLD
Poliţiştii postaţi în faţa palatului prezidenţial de la Moneda din Santiago de Chile au făcut schimbul de gardă în sunetul melodiei "We are the World", drept omagiu adus "Regelui muzicii pop", Michael Jackson, ale cărui funeralii s-au desfăşurat la Los Angeles, a relatat AFP. Schimbarea gărzii este o ceremonie care se efectuează în sunetul marşurilor militare zilnic, la miezul zilei. Dar marţi, poliţiştii au interpretat cântecul pe care Michael Jackson şi Lionel Richie l-au compus în 1985 pentru a-i ajuta pe copiii care suferă de foame în Africa. (MFM)
TMZ ÎN FRUNTE
Ştirile despre moartea lui Michael Jackson au determinat o creştere atât de mare a traficului pe site-ul TMZ.com, încât acesta a ajuns în fruntea tuturor celorlalte site-uri de ştiri despre celebrităţi pentru prima oară din februarie până în prezent, după cum a precizat Pam Russo, managerul general al TMZ, citat de AP. Traficul site-ului a crescut cu 70% faţă de anul trecut, atrăgând 7,95 milioane de vizitatori în săptămâna care s-a încheiat la 28 iunie, potrivit statisticilor comScore. La 22 februarie, fotografia de la poliţie a Rihannei a avut 6,83 de milioane de vizitatori. (MFM)
LACRIMI LA GARY
Oraşul în care s-a născut Michael Jackson la 29 august 1958, Gary (în nord-estul SUA), i-a adus, marţi, un omagiu megastarului, majoritatea participanţilor neascunzându-şi lacrimile. Patroana restaurantului Benningan, Joslyn Washington, a subliniat că "Michael Jackson şi Jackson 5 sunt un exemplu pentru toţi tinerii din acest oraş defavorizat", care apare în mod regulat pe lista FBI cu cele mai violente zece oraşe din Statele Unite. (MFM)
"Reprezint milioanele de fani din lumea-ntreagă. L-am iubit pe Michael mai mult decât viaţa care mi-a fost dăruită. Mulţumesc. Michael a fost cea mai mare stea de pe Pământ. M-a făcut să înţeleg că în afara Americii e o lume pentru fiecare afro-american. A fost un dar pentru noi. A avut pasiune şi compasiune. El a fost al nostru şi noi al lui. El ne-a dat tot ce i-a fost dat. Azi, la Tokyo, la Johannesburg, în Marea Britanie şi peste tot în lume îi ducem lipsa"
Queen Latifah
"Voia să fie cel mai bun. A dus entertainmentul în altă stratoferă. Michael mi-a fost ca un fiu. Condoleanţe sincere familiei, copiilor, surorilor, fraţilor. Michael avea zece ani când el şi fraţii săi ne-au dat gata, în iulie 1968. A cântat cu atât sentiment şi cu atâta inspiraţie. Ştia că este special. Interpreta cu atâta pasiune încât puteai să-i simţi fericirea în suflet. Jackson 5 a fost singurul grup în district care a avut patru discuri Number One. Când Michael s-a întors la Motown, şi-a început istoria de cântăreţ pop single. A fost magic. Michael a urcat pe orbită şi nu a mai coborât niciodată. Michael a îndeplinit tot ce şi-a propus în viaţă. La zece ani, avea pasiunea să devină un nedisputat rege al muzicii pop. Lui Michael îi plăcea să creeze ceea ce nu se mai făcuse până atunci. A avut două perosnalităţi - una timidă, în afara scenei, şi o altă paresonalitate pe scenă. Era un maestru când urca pe scenă. Era extraordinar. Cu cât vorbesc mai mult despre el, cu atât îmi dau seama ce mare entertainer a fost. Cel mai mare care a trăit vreodată. Michael, mulţumesc pentru momentele de fericire, pentru dragostea ta. Vei trăi în inima mea pentru totdeatuna. Te iubesc"
Berry Gordy, Motown
"Acesta este un moment pe care nu mi-aş fi dorit să-l trăiesc. Michael, te iubesc. Ţi-am spus-o de multe ori. Se pare că Dumnezeu a avut mai mare nevoie de tine decât noi"
Stevie Wonder
"Michael a fost atât de umanitar şi pe scenă, şi în afara ei. Ar trebui să intre în Cartea Recordurilor pentru multitudinea actelor caritabile pe care le-a făcut"
Kobe Bryant
"L-am cunoscut pe Michael în urmă cu 30 de ani. Apoi i-am cunoscut familia şi mai târziu mi-am dat seama de geniul Michael Jackson. Era un geniu şi pe scenă, şi ca om, şi ca frate. Cel mai mare entertainer care a existat vreodată. Iar una dintre amintirile cele mai frumoase a fost atunci când Michael mi-a oferit pui prăjit Kentucky, deşi angajase special un bucătar care să ne pregătească o cină pe cinste. A fost cea mai frumnoasă zi din viaţa mea. Astăzi, îi celebrăm viaţa şi moştenirea lui Michael. A deschis atâtea uşi pentru noi. Dumnezeu să te binecuvânteze, Michael"
Magic Johnson
"Oamenii s-au adunat să celebreze viaţa acestui mare om. Michael nu a lăsat niciodată pe nimeni să-i schimbe viaţa. L-am întâlnit prima dată în Chicago, la o întrevedere a persoanelor de culoare. Visul lui a schimbat cultura în toată lumea. A refuzat să-i lase pe oameni să-i decidă limitele. Michael a adus albii, negrii, sud-americanii, latinii împreună. Oamenii au devenit interconectaţi prin muzica lui. Michael ne-a făcut să ne iubim între noi, să ne susţinem unii pe alţii. Un om ca el, de culoare, a ajuns în funcţia supremă a Statelor Unite ale Americii. Vreau să mulţumesc mamei lui, tatăl lui, fraţilor şi surorilor lui că ne-au dat un asemenea om. Ştiu că aveţi inimile frânte. Vreau ca cei trei copii ai lui să ştie ca tatăl lor nu a trăit în van."
Al Sharpton, reverend
"Michael a fost unul singur. Îmi amintesc de momentul în care l-am cunoscut şi de clipele petrecute împreună cu el. Pentru noi a fost cea mai naturală şi mai sinceră prietenie. Michael a ştiut mereu că se poate baza pe mine şi ne distram mereu când eram împreună. Eram ca doi copii. Nu am lucrat niciodată împreună, deşi el a insistat mereu să facem asta. Într-o seara m-a învăţat Moonwalk. Degeaba. Lui Michael îi plăcea să râdă - chiar făceam concursuri cine râde mai mult. Avea cel mai sincer râs şi un simţ al umorului foarte dezvoltat. Când a început să poarte mănuşa l-am întrebat ce-i cu ea. Mi-a zâmbit şi a dat din cap. Pentru lumea de-afară, Michael era un geniu, dar pentru cei apropiaţi, el era grijuliu, simpatic, sincer. I se spunea Regele, dar eu îi ziceam <>. Sensibilitatea lui Michael era mai mare decât talentul său. Michael privea totul cu inima. Rugăciunile mele sunt cu voi. Cântecul favorit al lui Michael se numea <> şi a fost compus de Charlie Chaplin. Un vers din acest cântec sună aşa: <>. Astăzi, inimile noastre sunt zdrobite. Cu toate acestea, noi trebuie să zâmbim"
Brooke Shields
"Te iubim, Michael. Ai însemnat atâtea pentru noi, mai ales pentru mine" Usher (care a interpretat "Gone too soon", întrerupându-se, din cauză că l-a podidit plânsul)
"Cu puţin timp în urmă eram împreună aici (la Staples Center, n.r.) împreună cu Michael. Eu am contribuit la organizarea acestor funeralii, alături de mulţi alţii. Michael pregătea o revenire triumfală. Înainte de a încheia această ceremonie, vreau să vă dedic următorul moment "
Kenny Ortega, regizorul concertului pe care Michael ar fi trebuit să-l susţină la Londra, începând din 13 iulie.
"Încerc să înţeleg de ce a fost nevoie să ni se ia fratele de lângă noi să se întoarcă Acasă. Poate că acum vei fi lăsat în pace, Michael, de oamenii care te-au judecat în timpul vieţii. Michael va continua să fie vocea angelică din Rai. Te iubesc. Iar răspunsul tău ar fi fost <>. Îţi mulţumesc pentru toate zâmbetele şi am o rugăminte la tine: ai grijă de fratele meu geamăn, Brandon"
Marlon Jackson
"Vreau doar să spun că de când m-am născut, tata a fost cel mai bun tată din câte mi-aş fi putut imagina. Şi vreau să-ţi spun că te iubesc foarte mult (a spus-o, cu privirea aţintită spre sicriu - n.n)"
Paris Michael Katherine Jackson (fiica lui Michael Jackson)
luni, 16 noiembrie 2009
08.07.2009 - INGERIII NU MOR... by Maria
Intr-o zi frumoasa de vara, Dumnezeu privea peste Pamant... A vazut si bune, si rele; si frumoase si urate. A privit... a tot privit si a hotarat. A chemat pe Arhanghelul Mihail si i-a spus ceva la ureche. Si dorinta lui Dumnezeu deveni realitate. Pe Pamant s-a coborat un CHIP DUMNEZEESC.... cu un glas INGERESC. Si Dumnezeu a poruncit parintilor sai muritori sa-i dea numele MICHAEL... Iar lui Michael, Dumnezeu i-a poruncit sa mearga si sa cante printre muritori, si GLASUL INGERESC a inceput sa fie auzit prin lume. Si de cate ori INGERUL canta, omenirea uita de tot ceea ce era rau. Dupa un timp, rau-voitorii (chiar cei ce se aflau prin preajma INGERULUI MICHAEL) au incercat de nenumarate ori sa-i reduca GLASUL INGERESC la tacere. De fiecare data, Dumnezeu il salva. Si mereu cu ochii in lacrimi si cu sufletul sfasiat de durere pentru ca nimeni nu-l putea intelege, GLASUL INGERESC continua sa transmita muritorilor mesaje de PACE. INGERUL MICHAEL plangea de durere, dar continua sa cante. Si intr-o zi de iunie, suparat tare pe omenire, Dumnezeu a hotarat sa-si cheme LA EL GLASUL INGERESC. Si inima hartuita si rapusa de durere a INGERULUI MICHAEL s-a incapatanat sa mai bata, iar GLASUL INGERESC nu s-a mai auzit... Atunci omenirea a inceput sa-l caute, sa-l strige, sa-l implore sa mai ramana putin. INGERUL MICHAEL, suflet nobil si iertator ar mai fi vrut sa mai zaboveasca putin... Dar DUMNEZEU a vrut sa dea o lectie si o pilda omenirii. ...L-a pus usor in palma sa si a chemat pe toti ceilalti INGERI sa-l ocroteasca... ... INGERUL MICHAEL sleit de puteri si rapus de oboseala ultimului cantec, si-a inclinat capul, a zambit multumit ca-si implinise menirea cu care fusese harazit si a adormit... PUTIN... Atunci cand va fi odihnit pe deplin si numai daca vom fi mai buni, poate DUMNEZEU se va milostivi de noi SI NI-L VA TRIMITE INAPOI... Pana atunci DUMNEZEU IL TINE IN PALMA MAINII SALE, IAR INGERII IL VOR OCROTI MEREU.... SOMN USOR SI VISE PLACUTE, INGERE MICHAEL si-ti multumesc in numele intregii omeniri pentru tot ceea ce ai facut pe Pamant. Si tot in numele omenirii, te rog ne iarta pacatele savarsite fata de tine... SI EL NE-A IERTAT... SI DOARME... ... PENTRU CA INGERII NU MOR..... ...NUMAI NOI, DE DORUL LOR!!!... Nu am fost fann MJJ, dar sunt fan sufletului lui MJJ. Chiar daca ar fi sa repet mesajul toata viata, toti oamenii planetei noastre albastre trebuie sa-i intelegem mesajele de PACE, FRATERNITATE, INTELEPCIUNE... NUMAI IMPREUNA, STRANS UNITI VOM REUSI... Multumesc. Maria/Bucuresti.
Este un post gasit la vremea respectiva pe un anume site, pe care nu mi-l mai amintesc. Dar care m-a impresionat enorm de mult.
27.06.2009 Mesajele artiştilor în memoria lui Michael Jackson
Neil Diamond, Wyclef Jean, Denise Richards, Mariah Carey, Lenny Kravitz, Nick Cannon, Busta Rhymes, Ludacris, Ja Rule, Fred Durst, Madonna, Pink sunt doar câţiva artişti care încearcă să-şi exprime regretele şi deplâng moartea lui Michael Jackson.
"Michael Jackson a fost extraordinar, îmi va fi dor de el" - Neil Diamond
"Odihnească-se în pace. Michael Jackson va trăi pentru totdeauna în inima mea şi nu voi uita niciodată ziua în care a venit să mă vadă la studio şi i-am cântat muzica. 140 de caractere disponibile pentru a-l descrie pe Michael Jackson. Iubitor, grijuliu, o sursă de inspiraţie pentru generaţii întregi, o muză pentru muzicienii de pe întreg Globul " - Wyclef Jean.
"Sunt atât de tristă pentru familiile lui Michael Jackson şi Farah Fawcett. Durerea şi tristeţea resimţită de ei...Mă rog pentru ei" - Denise Richards.
"Niciun alt artist nu-l va înlocui. Steaua lui va străluci pentru totdeauna" - Mariah Carey.
"A fost Regele Pop-ului. Prin asta a spus tot. Odihneşte-te în pace, dragă Michael. Ne-ai oferit totul. Mi-ai oferit bucurie pe când eram copil şi mi-ai arătat drumul. El era muzica. Punct. Imensitatea lui ca star a fost extraordinară. Am văzut şi ce tată extraodinar a fost. A fost o fiinţă frumoasă. Sunt profund întristat în această seară " - Lenny Kravitz.
"Odihnească-se în pace. Moştenirea sa va trăi pentru totdeauna" - Nick Cannon.
"Dumnezeu să binecuvânteze familia lui Jackson. Fiţi puternici iar rugăciunile şi cele mai bune dorinţe se duc către familia lui Jackson. Am întârziat sa postez pe Twitter pentru că încă nu cred ce s-a întâmplat. Michael Jackson eşti cel mai mare talent pe care omenirea l-a cunoscut" - Busta Rhymes.
"În acest turneu i-am adus un tribut lui MJ purtând jacheta lui şi mănuşile din videoclipul "Beat It". Ironia şi sincronizarea sunt şocante. Sunt foarte trist. A fost cu adevărat strălucit şi este motivul pentru care îmi place să dansez. Michael Jackson a fost genial şi o să-mi fie dor de el"- Fred Durst.
"Dacă nu era Michael Jackson, nu aş fi aici unde mă aflu acum. Muzica şi moştenirea sa vor dăinui pentru totdeauna. Rugăciuni pentru familia sa" - Ludacris.
"Regele Pop-ului să se odihnească în pace. A fost cel mai bun" - Ja Rule.
"Nu mă pot opri din plâns de la aflarea veştii. Întotdeauna l-am admirat pe Michael Jackson. Lumea a pierdut unul dintre cei mai mari artişti, dar muzica sa va exista pentru totdeauna. Inima mea se îndreaptă spre cei trei copii ai săi şi ceilalţi membri ai familiei sale. Dumnezeu să-i binecuvânteze"-Madonna.
"Michael Jackson a fost unul dintre cei mai buni artişti. Odihnească-se în pace." - Pink.
"Nu-mi găsesc cuvintele pentru a putea exprima cât de întristat sunt de moartea lui. Am pierdut un geniu şi un ambasador nu doar al muzicii pop, ci pentru muzica în general. A fost o sursă de inspiraţie pentru generaţii întregi şi întotdeauna voi preţui momentele pe care le-am împărţit cu el pe scenă, toate lucrurile pe care le-am învăţat despre muzică de la el şi timpul petrecut împreună. Inima mea se îndreaptă spre familia şi cei dragi lui" - Justin Timberlake
Abonați-vă la:
Postări (Atom)